142 de infractori condamnați sunt închiși pentru act sexual cu minori, corupere sexuală și racolare de minori în scop sexual

507 infractori condamnați pentru act sexual cu minori, corupere sexuală și racolare de minori în scop sexual sunt liberi

  • Azi expunem cifrele oficiale ale violatorilor, agresorilor sexuali și ale corupătorilor de minori declarați vinovați, dar care n-au făcut o zi de închisoare!
  • La fiecare pedofil pedepsit cu temnița, încă trei au beneficiat de verdict cu suspendare sau amânare!
  • Sunt date incontestabile, furnizate pentru cititorii Libertatea de Direcția Națională de Probațiuni din cadrul Ministerului Justiției.

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Adriana Oprea și Cătălin Tolontan

Luni, 15 octombrie, Libertatea publică povestea unei fetițe de 13 ani din Onești agresată sexual de tatăl său.

„Mă punea să-i pun mâna pe cuc în timp ce era tare. Ce a ieșit din cucul lui era cam alb, eu nu am pus mâna pe ce a ieșit”

M., fiica de 13 ani, abuzată sexual de părintele său.

Tatăl de 49 de ani își obliga fiica să-l masturbeze în cameră, pe hol, în grajd, uneori în fața mezinei familiei, o fetiță de 3 ani!

Bărbatul își recunoaște faptele, e găsit vinovat și primește 3 ani de închisoare, dar cu suspendare. Deznodământul le copleșește pe mamă și pe fată, dependente economic de el.

În acel moment, apare întrebarea: câte cazuri asemănătoare, de pedofili condamnați, dar în libertate, există?!

Întrebare pentru Direcția Națională de Probațiune

Redacția descoperă 77 de cazuri similare, în care pedofilii au fost găsiți vinovați și au primit sentințe cu suspendare.

Statistica Libertatea e incompletă, pentru că include mai puțin de un sfert din judecătoriile din România.

Ziarul adresează Ministerului Justiției solicitarea de a spune câți condamnați sunt în evidența serviciilor de probațiune, cele care se ocupă de condamnații aflați în libertate.

Conform Legii 252 din 2013, sistemul de probațiune urmărește:

  1. „Înfăptuirea actului de justiţie”
  2. „Reabilitarea socială a infractorilor”
  3. „Reducerea riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni”
  4. „Valorificarea potenţialului socio-economic al infractorilor şi menţinerea siguranţei comunităţii”

Direcția Națională de Probațiune are un rol important și sensibil.

Se ocupă ca infractorii condamnați să execute fie munca în folosul comunității, fie alte „măsuri educative neprivative de libertate”, așa cum le numește legea.

Mai simplu, activități care înlocuiesc închisoarea.

785 de agresori sexuali, de adulți și de copii, au primit pedeapsă fără executare

Direcția Națională de Probațiune avea sub supraveghere, pe 31 decembrie 2017, un număr total de 788 de abuzatori sexuali.

Dintre ei, doar 3 sunt eliberați condiționat; restul de 785 au primit fie pedepse cu suspendare, fie cu amânare.

Vorbim doar despre agresorii sexuali de vârstă majoră, cu infractorii minori totalul trece de 850!

Aici intră adulți condamnați definitiv pentru următoarele fapte:

  • 126 pentru viol (art. 218 Cod penal)
  • 25 pentru agresiune sexuală (art. 219)
  • 440 pentru act sexual cu minori (art. 220)
  • 62 pentru corupere sexuală a minorilor. (art. 221)
  • 5 pentru racolare a minorilor (art. 222)

Toți sunt în libertate, nici unul în închisoare.

507 pedofili puși în libertate de instanțe!

Din păcate, datele legate de viol și agresiune sexuală nu sunt evidențiate separat de către Ministerul Justiției.

Cele două tipuri de abuz – viol și agresiune – fie că sunt comise împotriva minorilor, fie împotriva adulților sunt raportate la grămadă de către Direcția Națională de Probațiune.

Interesant cum statistica e centrată tot pe infracțiuni, pe matematica literei de lege, nu pe specificul victimelor!

Celelalte trei infracțiuni din statistica ministerului – act sexual cu minori, corupere sexuală și racolare – au, toate, victime copii. Numai aici există 507 infractori sexuali de minori condamnați cu suspendare. Dacă se adaugă și violatorii și agresorii, cifra crește semnificativ.

La un condamnat cu închisoare, 3 scapă cu suspendare!

Așadar, peste 500 de pedofili au fost găsiți vinovați de instanțe, dincolo de orice dubiu, dar nu au primit nici o zi de închisoare!

Care este raportul intransigență/clemență al justiției noastre când vorbim despre aceste trei tipuri de abuzuri la adresa copiilor?

Conform statisticii de pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în aprilie 2017 erau închiși 142 de condamnați pentru aceleași trei tipuri de agresiuni: act sexual cu minori, corupere și racolare sexuală a copiilor.

142 de condamnați cu închisoare, față de 507 condamnați fără executare!

În România, la fiecare pedofil pedepsit cu executare, mai mult de trei sunt condamnați cu suspendare.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Pentru că o parte infernal de mare a “actelor sexuale cu minori” o reprezintă, de fapt, violurile.

Statul român nu le recunoaște drept violuri și le trece la act sexual consimțit cu minori, chiar dacă fetele au 6 sau 11 ani! Ce consimțământ e acela al unei fete de 11 ani, cu mâna bărbatului în beregată?! Iar aici nu e doar răspunderea judecătorilor, ci în primul rând a procurorilor.

Povestea victimelor continuă.

#mergemdupăsistem

Răspunsul Direcției Naționale de Probațiuni on Scribd


Toate episoadele investigației:

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Pedofilul care se plimba nestingherit prin fața școlii l-a determinat pe avocatul Fesan din Bacău să propună un proiect de lege, inițiat apoi de deputata Bîzgan și votat luni în Senat!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prădătorii de copii sunt liberi! – Tribunalele din România dau pedepse cu suspendare pentru tații care-și agresează sexual fetele minore și le dau posibilitatea să facă muncă în centrele de copii!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Statistica înfiorătoare, care nu-i preocupă pe șefii Justiției: 77 de prădători sexuali de copii condamnați fără închisoare, în ultimii doi ani!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ „Agresorul sexual a mușcat-o de sân!” Parchetul face test ADN. Bărbatul recunoaște. Judecătorul îi dă cu suspendare. Fata are 16 ani și e bolnavă de epilepsie!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prim procuror brașovean, despre pedofili și agresorii sexuali de copii: „Am sesizat recent ministrului Justiției că avem un singur Parchet în România specializat în infracțiunile contra minorilor și n-am primit nici un răspuns”!

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Cazul teribil al tatălui pedofil, care se uita la filme porno și-și mângâia fata de 9 ani! Rapoarte oficiale: 762 de copii abuzați sexual în 2017, cifra crește cu 15% în 2018

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ ZIDUL NEÎNCREDERII: Vreme de 6 luni, fetița de 5 ani a povestit că e agresată sexual de tată, dar a fost crezută abia când a început să deseneze. Judecătorii l-au găsit vinovat, dar nu l-au trimis nici o zi în închisoare!

 
 

Urmărește-ne pe Google News