În replică, un consilier al Ministerului ucrainean de Interne a declarat că presupusa otrăvire ar fi putut fi cauzată de forțele ruse care au mâncat conserve expirate de carne.

Ministerul rus al Apărării a afirmat că mai mulți soldați ruși au fost duși la un spital militar cu semne de otrăvire gravă, pe 31 iulie. Testele au arătat prezența unei substanțe toxice, toxina botulinică de tip B, în corpurile lor, a precizat ministerul de la Moscova.

„Cu privire la terorismul chimic sancționat de regimul (președintelui ucrainean Volodimir) Zelenski, Rusia pregătește dovezi justificative cu rezultatele tuturor analizelor”, a transmis ministerul rus, într-un comunicat de presă.

Instituția nu a precizat câți militari au suferit în urma „otrăvirii” sau care este starea lor actuală. Nu a precizat nici care sunt „dovezile justificative”.

Toxina botulinică de tip B este o neurotoxină care poate provoca botulism atunci când este ingerată în produse alimentare contaminate în prealabil, dar care poate avea și utilizări medicale.

Ministerul ucrainean al Apărării nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters, dar Anton Gherașcenko, un consilier al ministrului de Interne, a comentat acuzația rusă pe aplicația de mesagerie Telegram.

„Departamentul (Ministerul rus al Apărării) nu clarifică dacă otrăvirea ar fi putut fi cauzată de conserve de carne expirate, în care se găsește adesea toxina botulinică. Rațiile expirate au fost reclamate masiv de către forțele de ocupație încă din primele zile ale invadării Ucrainei”, a afirmat consilierul.

Ministerul rus al Apărării a precizat și că desfășoară o anchetă suplimentară în legătură cu un incident în care lui Volodymyr Saldo, șeful administrației instalate de Rusia în regiunea ucraineană ocupată Herson, i s-a făcut rău.

Saldo, un fost primar al orașului Herson, care a fost numit la conducerea regiunii cu același nume când trupele ruse au invadat-o la începutul lui martie, s-a îmbolnăvit la începutul lunii august.

Rusia susține că „operațiunea sa militară specială” lansată pe 24 februarie are ca scop demilitarizarea Ucrainei și protejarea vorbitorilor de limbă rusă pe ceea ce președintele Vladimir Putin a numit „pământ istoric rusesc”.

Ucraina și țările occidentale consideră că este un război de cucerire neprovocat, menit să șteargă identitatea națională a Ucrainei.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News