Proiectul legislativ stabilește că străinilor care se află în Rusia le este interzis să „împiedice activitățile autorităților publice ale Federației Ruse sau să discrediteze sub orice formă politica de stat externă și internă a Federației Ruse, a autorităților publice și a funcționarilor acestora”.
De asemenea, li se interzice „să nege valorile tradiționale ale familiei și să denatureze contribuția poporului sovietic la victoria asupra fascismului”, conform proiectului citat de TASS.
În plus, străinii trebuie să fie de acord că nu vor „arăta lipsă de respect față de diversitatea modurilor de viață regionale și etnoculturale ale populației ruse, față de valorile spirituale și morale tradiționale rusești”.
Valentina Kazakova, care conduce departamentul Ministerului de Interne care se ocupă de migrație, a declarat că proiectul legislativ pentru „acordul de loialitate este discutat” și va fi „trimis în curând Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus, n.r.)” pentru examinare.
Ea nu a oferit un termen precis privind adoptarea proiectului.
Din relatarea TASS nu reiese clar dacă propunerea Ministerului de Interne ar impune străinilor să semneze un formular tipărit la intrarea în Rusia.
În 2021, Ministerul de Interne a sugerat introducerea unui document de loialitate similar pentru străinii care vin în vizită, dar propunerea nu a ajuns niciodată în Duma de Stat, potrivit cotidianului de afaceri Kommersant.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
durban22 • 30.11.2023, 10:32
Desi nu am fost si nu voi fi niciodata cu politica rusa pe care o practica PUTIN si regimul sau, ACEST ACORD DE LOIALITATE NU ESTE CEVA GRESIT SI NU ARE NIMIC RAU IN CELE STIPLULATE IN EL !!.