„Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate”, a transmis Ministerul Sănătății, precizând că Spitalul Foișor a fost anunțat vineri la ora 11.00, iar la ora 19.00 managerul încă nu întocmise actele necesare.

Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienţii spitalului într-o situaţie regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate.

Ministerul Sănătății:

În același comunicat, Ministerul Sănătății precizează că „nevoia locurilor suplimentare în Bucureşti nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuţie”, în contextul în care Capitala nu mai are niciun loc disponibil la Terapie Intensivă. Vineri, trei pacienți au fost transportați cu avionul la Iași.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Transformarea Spitalului Foişor în spital COVID-19 a fost soluţia identificată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi avizată de Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de astăzi. Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foişor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI – şi în momentul deciziei avea numai 3 pacienţi internaţi în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiştii Spitalului Foişor, oferi pacienţilor COVID-19 îngrijirea de care au nevoie”, mai transmite Ministerul Sănătății.

Potrivit comunicatului, evacuarea şi transferul pacienţilor COVID-19 negativ care au fost internaţi la Spitalul Clinic Foişor este în sarcina DSU, sub coordonarea dr. Bogdan Dinu din cadrul UPU-SMURD Bucureşti.

În Spitalul Foișor, au fost 105 pacienţi internaţi, dintre care 13 au fost transferaţi cu ambulanţele SMURD şi SAJ la Spitalul Elias – un pacient, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – 4, la Spitalul Universitar – 5, la Spitalul Bagdasar – unu, apoi încă unu la SJU Buzău şi unul a fost dus la domiciliu, în Galaţi.

„Toţi pacienţii au fost externaţi de către medicii curanţi, ţinând cont de starea lor de sănătate şi de indicaţiile de tratament”. Conform informaţiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătăţii, pentru toţi cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanţă.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News