Referitor la oxigenoterapia hiperbară, reprezentanţii Comisiei de Medicină Fizică şi de Reabilitare a Ministerului Sănătăţii au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficienţa în COVID-19, transmite Ministerul Sănătăţii, care aduce precizări privind această terapie.

Potrivit sursei citate, în aprilie, Ministerul Sănătăţii a aprobat Protocolul de Medicină Fizică şi de Reabilitare post-COVID-19, elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică şi Reabilitare post-COVID-19, iar singura menţiune din acest protocol referitoare la camera hiperbară se află la secţiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelenţă în recuperare fizică.

Într-o adresă către Ministerul Sănătăţii, specialiştii în Medicină Fizică şi Reabilitare consideră „periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenţia pacientului, dar de multe ori şi a medicului, de la complexitatea afecţiunii COVID-19, de la complicaţiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice etc.”.

Ministerul mai arată că normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asiguraţi o astfel de procedură, iar pregătirea cadrelor medicale care au competenţe de a executa procedurile destinate acestei terapii, medicii specialişti şi primari confirmaţi în specialităţi clinice medicale şi medicii de familie pot accesa programele de studii complementare în vederea obţinerii unui atestat de studii complementare în medicină hiperbară.

Pentru a fi introduse pe piaţă, camerele hiperbare trebuie să poarte marcaj CE, la fel ca orice dispozitiv medical, acest demers fiind dovada derulării procedurilor de evaluare ale conformităţii produselor. „Dispozitivele medicale de clasa 1 sunt introduse pe piaţă sub responsabilitatea producătorului care solicită evaluarea conformităţii acestora unui organism notificat”, se arată în comunicat.

Anchetă în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian

„În ceea ce privește cazul decesului artistului Petrică Mîțu Stoian precizăm că, în prezent, se află în desfășurare o anchetă a instituțiilor competente. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a demarat o verificare la unitățile medicale în care a fost internat pacientul, unde se verifică condițiile igienico-sanitare și respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară”, mai transmite ministerul.

Miercuri, 10 noiembrie, Petrică Mîţu Stoian a fost a fost înmormântat, după ce regretatul cântăreț de muzică populară a murit pe 6 noiembrie. Petrică Mîțu Stoian, 61 de ani, a fost transportat sâmbătă, 6 noiembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Reșița, județul Caraș-Severin, de la o clinică unde urma o terapie hiperbară post-COVID, însă medicii nu au mai putut face nimic ca să-l salveze.

 
 

Urmărește-ne pe Google News