Executarea silită ar urma să aibă loc marţi, la ora 10.00, a declarat, vineri seară, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Ea a precizat că ministerului îi revenea să plătească a 12-a parte din suma de aproximativ 4 milioane de euro, pe care instanţa a stabilit-o cu titlul de despăgubiri pentru familiile bebeluşilor care au murit sau au fost răniţi în incendiu.
Executorii somează însă ministerul să plătească întreaga sumă, pe baza unei alte decizii, pe care instituţia o va contesta.
„Vrem să plătim partea care ne revine şi nu ne opunem ca oamenii să îşi primească drepturile. Dar este imposibil să plătim noi întreaga sumă”, a spus Oana Grigore.
Curtea de Apel Bucureşti a dat, pe 2 aprilie, sentinţa definitivă în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
Judecătorii i-au obligat, în solidar pe inculpaţii Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Florentina Cîrstea, Gigel Oprea şi Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giuleşti în solidar cu părţile responsabile Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti – prin primarul general, la plata mai multor sume de bani, totalizând 4.231.500 de euro.
Asistenta Florentina Cîrstea, care era de serviciu, dar nu se afla în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi când a izbucnit incendiul, a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare cu executare.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!