Comentează- Ministerul mai spune că nu ştie nici cât durează, în medie, de când un pacient începe să aibă simptome de COVID-19 până când este diagnosticat, nici de la debutul bolii până la spitalizare. Iar în cazurile de deces, ministerul nu “deţine informaţii” nici despre durata medie de la spitalizare la deces.
Ministerul Sănătăţii nu ştie să spună câţi dintre morţii COVID-19 din România au fost diagnosticaţi post-mortem, deci fără a fi trataţi nici măcar o secundă pentru infecţia cu noul coronavirus.
Libertatea a cerut Ministerului Sănătăţii să răspundă la o serie de întrebări, pe care le publicăm integral mai jos, în forma transmisă autorităților.
Aceste întrebări se referă la parametri epidemiologici care cuantifică, practic, răspunsul unui sistem medical la pandemie. Sunt indicatori pe care Centrul European de Prevenţie şi Control al Bolilor (ECDC) îi analizează, săptămânal, pentru a face atât o medie europeană, cât şi comparaţii între răspunsurile diferitelor ţări.
De ce România raportează către sistemul european doar o cincime din date?
Pe baza acestora şi a altor date epidemiologice, ECDC construieşte rapoartele epidemiologice săptămânale.
Libertatea a observat însă că România trimite către acest sistem date despre mai puţin de 20% dintre cazurile şi din decesele COVID-19.
Aşa că ziarul a cerut Ministerului Sănătăţii aceşti indicatori, pentru toate decesele de la noi din ţară, dar şi o explicaţie pentru o raportare atât de scăzută către sistemul european integrat, către care ţări precum Norvegia, Malta, Danemarca, Austria, Irlanda, Olanda, Islanda, Estonia, Suedia trimit, caz cu caz, 100% din datele de care dispun.
Ce nu ştie Ministerul Sănătăţii
Acestea au fost întrebările adresate Ministerului Sănătăţii, la care instituţia a răspuns doar cu: “Ministerul Sănătăţii nu deţine astfel de informaţii”.
1. Care este durata medie de la debutul bolii până la deces, pentru toate decesele COVID-19 în România?
De ce e important să știm cât de repede depistăm boala
2. Care este durata medie de la debutul bolii la diagnosticare, pentru toate decesele COVID-19 în România?
Acest indicator are o relevanţă maximă, deoarece poate arăta în ce măsură este sau nu eficientă strategia de testare: dacă bolnavii la mare risc sunt depistaţi la timp, pentru a putea primi îngrijiri corespunzătoare, înainte ca boala să avanseze spre deces.
3. Care este durata medie de la debutul bolii la spitalizare, pentru toate decesele COVID-19 în România?
Acest parametru poate indica rapiditatea cu care bolnavii de COVID-19 ajung să primească îngrijiri specializate, tratamente care ar putea preveni complicaţiile infecţiei (un singur exemplu: administrarea de anticoagulante, în unele cazuri, care ar putea stopa formarea de cheaguri).
4. Care este durata medie de la spitalizare la deces pentru toate decesele COVID-19 în România?
La fel, acest indicator este unul care ne ajută să ne facem o idee despre cât timp ajung să petreacă în spital, respectiv într-o secţie de Terapie Intensivă bolnavii de COVID-19.
Cu cât această durată de spitalizare este mai mare, cu atât înseamnă că a existat mai mult timp pentru ca personalul medical să încerce toate strategiile pentru a opri avansarea bolii până în stadiul critic.
Dacă bolnavii sunt spitalizaţi deja în stadiu critic, atunci nici medicii nu mai au timp să aplice tratamente care s-ar putea dovedi, în cele din urmă, salvatoare de vieţi.
5. Care sunt, potrivit Ministerului Sănătăţii, posibilele explicații pentru faptul că România are, în prezent, o rată a mortalității mult peste cea înregistrată în majoritatea țărilor europene?
Aceasta este o întrebare pe care ziarul a mai adresat-o şi în alte rânduri autorităților, de la președintele Iohannis la Ministerul Sănătăţii, dar la care românii nu primesc încă un răspuns.
6. Câte din decesele de COVID-19 în România, de până astăzi, au fost cazuri diagnosticate post-mortem (la care rezultatul testului de laborator a venit după deces)?
O bună parte din cazurile de decese COVID-19 au fost declarate, în primele luni ale epidemiei în României, când anunţurile se făceau deces cu deces, ca fiind diagnosticate post-mortem sau în ziua morţii.
În astfel de situaţii, practic, bolnavul nu beneficiază de îngrijiri specializate, ceea ce scade şansele de supravieţuire.
Ba mai mult, nefiind diagnosticat până la survenirea decesului, bolnavul ar putea transmite infecţia către un număr mai mare de oameni – neluându-se toate măsurile necesare pentru evitarea contaminării, situaţie cu atât mai gravă în cazurile în care vorbim de bolnavi deja internaţi pentru alte afecţiuni sau intervenţii chirurgicale.
7. Care sunt cel mai frecvent întâlnite comorbidități în totalitatea cazurilor de decese COVID-19 în România?
Încă de la începutul pandemiei, astfel de informaţii au fost raportate, caz cu caz, de la spitale către direcţiile de sănătate publică, iar ulterior către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Ştim asta pentru că, în primele luni ale pandemiei, comunicarea oricărui deces venea la pachet cu informaţii din fişa medicală a pacienţilor. Sindromul Down, alcoolism, hipoacuzie au fost doar câteva din comorbidităţile transmise presei, fără să existe o legătură clară între ele şi evoluţia COVID-19 la pacientul respectiv. Totuşi, astăzi, Ministerul Sănătăţii spune că nu deţine informaţii despre cele mai comune comorbidităţi la decesele COVID-19.
8. În sistemul integrat la nivel european, la nivelul ECDC, România a raportat astfel de informaţii pentru mai puţin de 20% din decese. De ce se întâmplă acest lucru? Există informaţii şi pentru celelalte 80% din decese?
Nici la această întrebare, ziarul nu a primit un răspuns din partea Ministerului Sănătăţii. Faţă de celelalte ţări care, în majoritatea lor, raportează integral datele către sistemul european, România se mulţumeşte să transmită o cincime din date. Sau nu poate să transmită mai multe date.
Nu ştim dacă acest lucru se întâmplă fiindcă nimeni nu colectează restul datelor sau dintr-un refuz de a transmite datele către organismul UE, deşi astfel de informaţii sunt esenţiale pentru a înţelege cum evoluează epidemia şi cum este ea gestionată de fiecare ţară în parte.