„De acum înainte, veți primi o informare săptămânală privind situația COVID. În fiecare zi de luni pentru ultimele 7 zile”, a anunțat Ministerul Sănătății, luni, 13 iunie, într-o informare oficială.
Ulterior, ministrul Alexandru Rafila a detaliat. „Informarea va fi săptămânală, similar cu ceea ce se face pe gripă. În această perioadă nu am mai avut decât un raport subunitar al ratei bazale de reproducere, iar numarul de cazuri, respectiv de spitalizare și ATI e redus”, a spus el.
Demnitarul a adăugat că nu există o practică unitară, privind comunicarea cazurilor COVID la nivelul țărilor din UE, cu care România să se alinieze. „Monitorizarea gradului de ocupare a paturilor/ATI avea rost când se punea problema luării unor măsuri în contextul evoluției”, a explicat Rafila.
Dacă situația o va impune, bineînțeles ca vom reveni. Dar sperăm să nu mai fie cazul.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:
Noua regulă s-a aplicat chiar de astăzi, 13 iunie, când Ministerul a transmis bilanțul COVID doar pe ultima săptămână, 6-12 iunie, nu pentru ziua în curs.
Din 9 martie, ziua în care România a ieșit din starea de alertă, bilanțul COVID a fost comunicat zilnic de Ministerul Sănătății. Până atunci, situația a fost gestionată de Grupul de Comunicare Strategică.