Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va prezenta Guvernului un proiect de act normativ prin care se va excepta Spitalul Tichilești de la prevederile HG 665/2016 privind alocația de hrană acordată în unitățile sanitare, pentru a putea beneficia de un tarif majorat pentru norma de hrană.
Potrivit MS, conducerea spitalului din Tichilești nu a solicitat niciodată suplimentarea fondurilor de hrană sau alte necesități.
“Este o situație specială, care necesită rezolvare urgentă. În Ministerul Sănătății se lucrează deja la proiectul de act normativ care poate îndrepta lucrurile. Cei 10 pacienți au nevoie de condiții pentru un trai decent în acest spital care este practic casa lor, pentru că aici își petrec toata viată. Cred că această unitate trebuie sa aibă un regim special, ea nu poate fi supusă regulilor care se aplică într-un spital care primește pacienți doar pe o perioada limitata de timp şi care se întorc acasă după rezolvarea problemei medicale. Situația este cu atât mai dramatică şi necesită o soluționare rapidă, pentru că majoritatea acestor oameni nu mai au pe nimeni pe lume”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Un angajat al spitalului Tichilești din Isaccea, acolo unde se află internați aproximativ zece bolnavi de lepră, a cerut ajutorul oamenilor prin rețeaua de socializare.
”Aș vrea să îi rog să doneze, sau să dăruiască, sau să facă pomană cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din România care îngrijește bolnavi de lepra – Spitalul Tichilesti (Isaccea, județul Tulcea). În prezent mai avem zece pacienți internați. Problema e că statul alocă doar 11 lei/zi/om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi, și prețurile la alimente sunt așa cum știm cu toții”, a spus anagajatul unității sanitare.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!