„Dacă în localităţi precum Comarnic, Azuga sau Buşteni se circulă în condişii bune cu limita de 70 km/h, nu văd de ce nu am putea extinde această prevedere şi pe alte drumuri”, susţine ministrul transporturilor Ovidiu Silaghi.

În viitorul apropiat se vor analiza proiectele de semnalizare rutieră pentru drumurile europene aflate spre finalul lucrărilor de reabilitare, cu intenţia de a realiza semnalizarea rutieră direct în lumina asigurării limitei de viteză sporite în localităţi”, se arată în comunicatul MTI remis HotNews.ro

Aceste tronsoane sunt:
E81 – Halmeu – Livada – Satu Mare;
E58 – Livada – Baia Mare – Dej;
E578 – Saratel – Reghin;
E581 – Barlad – Albita;
E70 – Craiova – Caracal – Alexandria.

Potrivit Ministerului Transporturilor, creşterea limitei de viteză în localităţi va conduce la o reducere a duratei de deplasare pe tronsoanele respective, la sporirea capacităţii drumului prin creşterea fluenţei traficului şi prin reducerea ambuteiajelor.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are în vedere implementarea acestei măsuri şi în alte coridoare de drum european, cum ar fi:
E671 Satu Mare – Timisoara
E60 Oradea – Brasov
E81 Satu Mare – Pitesti
E58 Dej – Suceava
E85 Suceava – Bucuresti
E583 Sabaoani – Iasi
E68 Nadlac – Brasov
E578 Reghin – Chichis
E70 Moravita -Craiova

Într-o tentă penibilă, comunicatul specifică şi că „Pe de altă parte, această măsura va conduce la reducerea frustrării şoferilor aflaţi în deplasări pe distanţe lungi precum şi la reducerea numărului de depăşiri în localităţi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News