Legislaţia europeană prevede o despăgubirire de 25% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute, şi de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute.

Dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi, despăgubirea este de 100%, compania feroviară fiind obligată să asigure şi cazarea pasagerilor afectaţi pe o noapte la un hotel de trei stele.

Legislaţia europeană permite astfel de derogări pentru statele rămase în urmă cu modernizarea infrastructurii feroviare. În acest context, Ministerul Transporturilor propune o nouă derogare de cinci ani pentru aplicarea drepturilor călătorilor pe transportul feroviar.

„Având în vedere amploarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare în vederea reducerii întârzierilor trenurilor de călători, cât şi prevederile  Regulamentului UE nr. 1371/2007, se propune prelungirea termenului (…) cu 5 ani, până la data de 3 decembrie 2024”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Ministerul își motivează propunerea prin faptul că firmele de transport feroviar de călători nu ar putea face faţă costurilor cu despăgubirea călătorilor afectaţi de întârzieri. „Este imperios necesar a se acorda aceste derogări deoarece este foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate impus de prevederile art. 15-17 ale Regulamentului nr. 1371/2007/CE, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare a stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care administratorul infrastructurii nu are reglementată o forma de răspundere”, arată documentul menţionat.

Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei
Recomandări
Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei

În plus, Ministerul Transporturilor menţionează necesitatea unor investiţii importante în sistemul infrastructura feroviară.

„Solicitarea acestor derogări se bazează şi pe necesitatea prevederii de subvenţii suplimentare pentru investiţii şi  eventual asigurarea din resurse proprii a sumelor necesare asigurării standardelor minime de calitate a serviciilor de transport feroviar: modernizare material rulant, modernizarea sistemelor de informare la călător, dotări pentru persoane cu mobilitate redusă la nivelul staţiilor de cale ferată etc”, mai menţionează nota de fundamentare.

De Hotărârea de Guvern ar beneficia toate companiile de transport feroviar de călători din România, puternic subvenţionate de la bugetul de stat, indiferent de forma de proprietate.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI