Anunțul a fost făcut de Minister în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice.

Instituţiile publice interesate de autoturisme trebuie să transmită Ministerului Turismului o solicitare scrisă în termen de 30 de zile de la data publicării anunţului, 5 octombrie.

”Prin prezenta vă informăm că Ministerul Turismului deţine în patrimoniu cinci autoturisme ce pot fi disponibilizate prin transfer în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, arată anunţul ministerului.

Cele cinci maşini puse la dispoziție de către Minister sunt: un Daewoo Nubira II, două maşini Renault Clio, un Seat Ibiza şi o Dacia Logan (MCV).

În situația în care considerați că vă sunt necesare bunurile disponibilizate, în vederea transmiterii fără plată, așteptăm solicitările scrise,
pe adresa Ministerului Turismului, se mai menționează în anunț.

Citește și: Magda Vasiliu are din nou probleme din cauza birocrației din sănătate. „Cine dracului e dement să-și lasă copilul în spital sau acasă, zăcând?”

 
 

Urmărește-ne pe Google News