În acest caz Serviciul Omoruri a declanşat deja verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

În jur de opt persoane sunt cercetate la Spitalul Victor Babeș din Capitală, unde o pacientă bolnavă de COVID-19 și internată la terapie intensivă ar fi fost deconectată de la aparate din greșeală, joi după-masă, de un brancardier.

Femeia ar fi fost dezintubată de un brancardier, care ar fi trebuit să ridice din salon un pacient care decedase. El ar fi încurcat pacienții și astfel femeia a fost deconectată de la aparate.

„Este o anchetă în desfășurare. Noi am anunțat Procuratura imediat ce am aflat de caz. Este un caz de o gravitate deosebită, așa ceva nu s-a întâmplat sau nu am auzit să se întâmple undeva până acum”, a declarat, pentru Libertatea, Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș, din București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News