Urgie în ţară. De astă-dată, meteorologii n-au dat-o în bară, ca acum două săptămâni, cu gerul. Au anunţat din timp că vine viscol, nu glumă. Şi dacă ei n-ar fi prevenit, autorităţile ar fi trebuit să fie mobilizate cu lopata, plugul şi autofreza “la picior”. N-au fost. Abia sâmbătă, Emil Boc a ţinut un comandament amorţit şi ineficace. Nişte miniştrii nu au dat semne că realizează dimensiunea şi consecinţele înzăpezirii. Radu Berceanu, şeful suprem al drumarilor, a apărut câteva minute la tv, lăsându-l mai mult pe un ciumete subaltern să “explice” că astă-vară a cumpărat sare. Asta, în timp ce pe şoselele fără parazăpezi troienele s-au ridicat la 1-2 metri, iar oamenii au rămas cu sutele în maşinile neechipate şi blocate, agenţii lui Blaga “sfătuindu-i”, iar nu interzicându-le pur şi simplu, să nu plece pe arterele înnămeţite. Nu s-a prea făcut simţită nici prezenţa jandarmilor, dar mai ales a trupelor lui Gabriel Oprea, cu tot cu şeniletele şi taburile rămase în cazărmi. Şi Cseke, la Sănătate, ar fi avut timp, de când a fost numit, să cumpere pentru SMURD niscaiva snowmobile, să poată barem medicii să ajungă la grav bolnavi şi la gravide, ca acestea să nu nască “asistate” de şeful de post.
În Capitală, Sorin Oprescu a pus mâna pe frâu şi – de apreciat – a menţinut principalele artere practicabile, cravaşând firmele de salubritate, deprinse până acum să încaseze, nu şi să presteze. Rămâne însă deschisă, pentru primarii sectoarelor, problema străzilor secundare, a aleilor. Şi, mai ales, atârnă greu mentalitatea moftangiilor care nu înţeleg că o zi, două se pot lipsi de limuzină, lăsând loc utilajelor de deszăpezire.
Iarna nu s-a terminat, dimpotrivă. Aceste zile sunt însă un sever examen, picat de destui miniştri şi edili.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro