Audierile au durat aproximativ șase ore. Unii miniștri au stat la audieri câteva minute în timp ce alții au răspuns la întrebări și mai bine de o oră. Miniștrii au avut susținerea parlamentarilor UDMR și a minorităţilor. Au votat împotrivă cei de la PNL, USR şi PMP.

La ora 15.00, premierul desemnat Sorin Grindeanu va prezenta Programul de guvernare, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului. După prezentare, Parlamentul va vota noul Cabinet Grindeanu. Votul este secret, cu bile. Guvernul este învestit în funcție cu votul majorității senatorilor și deputaților.

Dacă va primi votul Parlamentului, Sorin Grindeanu va fi cel de-al 13-lea prim-ministru, de la Revoluție până în prezent.

UPDATE ora 14.20 Florin Iordache, ministrul de Justiție din Cabinetul Grindeanu, a primit aviz favorabil în comisiile juridice din cele două Camere ale Parlamentului. Este ultimul ministru, din cei 26, care primește votul colegilor din Parlament. Iordache a anunțat după audieri că va propune premierului Grindeanu o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Codului Penal și a Codului de Procedură penală.

UPDATE ora 14.10 Comisiile juridice comune din Senat și Camera Deputaților au avizat favorabil nominalizarea lui Gabriel Petrea pentru funcția de ministru al Consultării Publice și Dialogului Social.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

UPDATE ora 14.00 Viorel Ștefan, avizat favorabil pentru Ministerul de Finanțe, în comisii. ”În ultima perioadă am dormit ca bebelușii, câte trei ore”, a spus aceasta, după votul din comisiile de specialitate ale Parlamentului. Întrebat dacă îşi va de demisia în cazul în care autorităţile vor descoperi că a plagiat în teza de doctorat, Ştefan a răspuns: ”Dacă se va dovedi că am plagiat în teza de doctorat, voi demisiona în secunda doi. Înainte de a intra în Parlament, am condus o întreprindere mare, cu mii de angajaţi. După ce am intrat în Parlament, am avut timp s-o fac. E pe baza experienţei mele”.

UPDATE ora 13.50 Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii din Cabinetul Grindeanu, a fost avizată favorabil în comisiile de specialitate din Parlament.

UPDATE 13.45 Pavel Năstase, propus la Ministerul Educaţiei, a primit aviz pozitiv în comisiile reunite de învățământ din Parlament. Decizia a fost luată cu 22 de voturi „pentru” și 10 „împotrivă”.

UPDATE ora 13.40 Grațiela Gavrilescu, propusă ministru pentru relația cu Parlament, a primit votul pozitiv al colegilor din comisiile juridice reunite. Ea a primit 26 de voturi ”pentru” și 10 voturi ”împotrivă”.

UPDATE ora 13.30 Șerban Constantin Valeca, propus pentru funcția de ministru al Cercetării și Inovării, a primit miercuri aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru învățâmânt, știință, tineret și sport din Parlament. Decizia a fost luată cu 21 de voturi ”pentru” și 13 ”împotrivă”.

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”
Recomandări
Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

Șerban Valeca

Șerban Valeca

UPDATE ora 13.20 Aviz favorabil pentru ministrul propus la Sănătate, Florian Bodog. El a primit 19 voturi ”pentru”, în comisiile de specialitate din Parlament. Un deputat USR l-a întrebat pe ministrul Bodog dacă a luat vreodată mită, răspunsul fiind că el nu ia ”şpagă ca medic”.

UPDATE ora 13.10 Ministrul propus la Agricultură, Petre Daea a fost avizat favorabil de comisiile comune pentru agricultură din Camera Deputaților și Senat. El a promis că va veni, zilnic, la ora 6.30 dimineața la minister. ”Un conducător ajunge întotdeauna înaintea celorlalți”, a spus Petre Daea, despre programul său de ministru. Prioritățile anunțate: acordarea la timp a subvenţiilor pentru fermieri şi reabilitarea sistemului de irigaţii.

UPDATE ora 13.05. Adriana Petcu, propusă pentru funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, a primit aviz favorabil cu 17 voturi „pentru”. La această oră sunt audiate Grațiela Gavrilescu, propusă pentru Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, și Lia Olguța Vasilescu, propusă pentru Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Adriana Petcu

Adriana Petcu

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”
Recomandări
Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

UPDATE ora 12.47 Sevil Shhaideh, ministrul propus pentru Dezvoltare Regională, Administrație Publică și Fonduri Europene, a primit votul pozitiv al comisiilor comune de administrație publică din Parlament. Aceasta a primit 28 de voturi ”favorabile”. Ea a anunțat că o prioritate a sa la minister va fi clarificarea răspunderii administrative, astfel încât primarii să nu mai fie răspunzători pentru orice aviz dat de primărie.

Sevil Shhaideh

Sevil Shhaideh

UPDATE ora 12.10 Toma Petcu, propus la Ministerul Energiei, a fost avizat favorabil în comisiile de specialitate. la această oră este audiat ministrul propus la Educație, Pavel Năstase.

Toma Petcu

Toma Petcu

UPDATe ora 12.05 Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii în Guvernul Grindeanu, a primit aviz favorabil în comisii. El a criticat campania condusă de guvernul Dacian Cioloş pentru achiziţia sculpturii „Cuminţenia Pământului” spunând că a fost vorba de „o campanie de imagine”.

UPDATE ora 12.00 Au început la această oră audierilor miniștrilor propuși la Agricultură, Petre Daea și Dezvoltare Regională, Administrație Publică și Fonduri Europene, Sevil Shhaideh.

ACTUALIZARE 11.50. Daniel Constantin, ministrul propus al Mediului, a primit aviz pozitiv în comisiile comune ale Parlamentului, cu 17 voturi ”pentru”, 5 ”împotrivă” şi 2 ”abţineri”. El a precizat în cadrul audierilor că “problema cea mai mare a României” o reprezintă deşeurile, ţara noastră riscând încă o procedură de infringement.

Daniel Constantin

Daniel Constantin

UPDATE ora 11.45 Augustin Jianu, în vârstă de 30 de ani, propus în funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, a fost avizat favorabil în comisiile de specialitate. Și Ionuț Vulpescu, propus pentru portofoliul de la Cultură, a primit votul pozitiv al parlamentarilor.

UPDATE ora 11.40 Marius Dunca, propus pentru Ministerul Tineretului și Sportului, a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare.

Marius Alexandru Dunca

Marius Alexandru Dunca

UPDATE ora 11.00 Gabriel Leș, ministrul propus pentru portofoliul de la Apărare a primit avizul favorabil al membrilor comisiilor de specialitate din Parlament. El a spus că va continua programele de înzestrare a armatei, precum cele privind achiziţionarea de noi aeronave multirol F16, precum şi a noilor corvete.

Gabriel Beniamin Les

Gabriel Beniamin Les

La această oră au început audierile lui Daniel Constantin, la Mediu, Ionuț Vulpescu, pentru Ministerul Culturii și Marius Dunca, propus la Ministerul Tineretului.

UPDATE ora 10.38 Propunerea de ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare. Prioritățile ministrului sunt Fondul suveran naţional de 10 miliarde de euro, care va fi creat de Guvern în acest an, măsură propusă în programul electoral PSD, și care va fi folosit, în principal, pentru construcţia de autostrăzi şi înnoirea cu 30 de avioane a flotei Tarom. El a spus că nu doreşte să dea niciun termen pentru realizarea proiectelor actuale de autostrăzi şi nu vrea să promită finalizarea niciunui kilometru de autostradă.

Până la această oră, zece miniștri din Cabinetul Grindeanu au trecut deja de votul comisiilor de specialitate din cele două Camere.

UPDATE ora 10.30 La această oră este audiat Gabriel Leș, ministrul propus la Apărare. Parlamentarii din comisiile de apărare au cerut ca și audierea lui Leș să fie cu ușile închise. Liberalii nu au fost de acord cu decizia comisiilor.

UPDATE ora 10.20 Carmen Dan, ministrul propus pentru Ministerul de Interne, a primit aviz pozitiv în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Audierea a fost făcută cu ușile închise. Decizia a fost luată de către membrii comisiilor reunite pe motiv că în cadrul audierii vor fi luate în discuție subiecte ce țin de siguranța națională. Astfel, jurnaliștii au fost lăsați doar câteva minute în sala în care aceasta era audiată. Opoziţia a acuzat că i-au fost adresate întrebări uşoare, pregătite de colegii de la PSD.

UPDATE ora 10:11. Aviz pozitiv și pentru Andreea Păstârnac de la comisia de specialitate. Aceasta a fost propusă pentru funcția de ministru pentru Românii de Pretutindeni. În cadrul audierilor, Andreea Păstârnac a afirmat că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-a întreprins în urmă cu un an, Israel a fost unul dintre primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv.

Este audiat la această oră și Răzvan Cuc, propus ministru al Transporturilor.

UPDATE ora 10:06. Mircea Dobre a primit aviz pozitiv. Ministrul Turismului a afirmat în cadrul comisiilor că  Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va fi desfiinţată, urmând ca ministerul să preia toţi angajaţii. Dobre a primit aviz pozitiv miercuri de la comisiile parlamentare, cu 38 de voturi pentru, 8 împotrivă şi două abţineri.

Mircea Titus Dobre

Mircea Titus Dobre

Audierile pentru Ministerul de Interne, unde este propusă Carmen Daniela Dan, se desfășoară cu ușile închise. Membrii comisiei de specialitate au votat ca jurnaliștii să părăsească sala unde au loc audierile.

UPDATE ora 9:50. Este audiată Andreea Păstârnac, propusă ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni.

UPDATE ora 9:40. A fost audiat și Florin Jianu, propus pentru Ministerul Mediului de Afaceri, care a primit aviz favorabil. Jianu a afirmat, în timpul audierilor, că vrea să creeze un Departament, la nivelul ministerului, care să vină trimestrial cu o propunere de debirocratizare.

Tot aviz favorabil a primit și Teodor Meleșcanu, propus pentru Ministerul de Externe. El a afirmat în cadrul audierilor că la alegerile prezidenţiale din 2014 din Diaspora, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, fără a încălca legea, pentru ca numărul de români care au participat la vot să crească. Meleșcanu a vorbit și despre prioritățile mandatului său. ”Printre primele acţiuni pe care le voi face vor fi cele legate de ţările vecine, evident, Ungaria fiind una dintre ele”, a afirmat Meleșcanu.

Este audiat la această oră Mircea Dobre, propus ministru al Turismului.

UPDATE ora 9:12. Toma Petcu și Ana Birchall au primit aviz favorabil din partea comisiei de specialitate. Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a declarat că următorul proiect de țărp al României este asigurarea președintiei UE „imediat după aniversarea centenarului Marii Uniri”.

Ana Birchall

Ana Birchall

„Fiecare dintre noi putem să facem acest lucru pentru a respecta și a iubi această țară atât de frumos numită Grădina Maicii Domnului”, a adăugat Ana Birchall.

UPDATE ora 8:58. Mihaela Toader și Alexandru Petrescu au primit aviz favorabil de la comisia de specialitate. Alexandru Petrescu, propus ministru al Economiei, a spus, la audieri că ar dori să restructureze complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara. Companiile respective nu se află, însă, în subordinea Ministerului Economiei, ci la Ministerul Energiei.

Mihaela Virginia Toader

Mihaela Virginia Toader

Alexandru Petrescu

Alexandru Petrescu

Mihaela Toader, nominalizată pentru postul de ministru delegat pentru Fondurile Europene, a afirmat că are obiective simple şi puţine, printre care atingerea unui grad de absorbţie de 72,5% până în 2020

Sunt audiați acum Toma Petcu, ministrul propus pentru Energie, Ana Birchall, propusă ministru delegat pentru Afaceri Europene, și Teodor Meleșcanu, propus ministru de Externe.

UPDATE ora 8:15. Sunt audiați Mihaela Toader, propunerea pentru funcția ministru delegat pentru Fonduri Europene, și Alexandru Petrescu, ministrul propus pentru Economie.

Cabinetul de miniștri propus de Sorin Grindeanu are cel mai mare număr de miniştri, 26, după cel propus de Adrian Năstase în 2000, care avea 30 de miniştri, cu tot cu portofolii sau miniștri delegaţi.

Audierile candidaţilor pentru postul de ministru în comisiile parlamentare încep la ora 8.00 şi se termină la ora 14.00. Deși avizul comisiilor parlamentare este doar unul consultativ însă preşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunţat că cei care nu vor trece testul comisiilor nu se vor regăsi în componenţa finală a Guvernului. Primii candidaţi care vor fi supuşi audierii, de la ora 8.00, sunt Mihaela-Virginia Toader şi Ana Birchall, nominalizate pentru postul de ministru delegat pentru Fondurile Europene, respectiv ministru pentru Afaceri Europene. Ultimii audiaţi, în Comisiile reunite de muncă, vor fi Lia Olguţa Vasilescu (Ministerul Muncii) şi Gabriel Petrea (Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social).

După finalizarea audierilor în comisii, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului începe la ora ora 15.00. Premierul desemnat, Sorin Grindeanu solicită votul de încredere al Parlamentului pentru lista miniştrilor şi programul de guvernare. Pentru învestire este necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

După votul de învestitură, Guvernul Grindeanu va merge la ora 19.00 la Palatul Cotroceni, pentru a depune jurământul. La ora 21.00, Grindeanu a anunțat deja că va face prima ședință de Guvern, la Palatul Victoria.

Fotografii: Dumitru Angelescu, Hepta

Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Grindeanu

VICEPREMIER ŞI MINISTRU AL DEZVOLTĂRII, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURI EUROPENE: SEVIL SHHAIDEH

VICEPREMIER ŞI MINISTRU AL MEDIULUI: DANIEL CONSTANTIN (ALDE)

MINISTRU DELEGAT PENTRU FONDURI EUROPENE: MIHAELA TOADER

MINISTRU DE INTERNE: DANIELA CARMEN DAN

MINISTRUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE: LIA OLGUȚA VASILESCU

MINISTRUL ECONOMIEI: ALEXANDRU PETRESCU

MINISTRUL DE EXTERNE: TEODOR MELEŞCANU (ALDE)

MINISTRUL DE FINANŢE: VIOREL ŞTEFAN

MINISTRUL JUSTIŢIEI: FLORIN IORDACHE

MINISTRUL DELEGAT PENTRU AFACERI EUROPENE: ANA BIRCHALL

MINISTRUL AGRICULTURII: PETRE DAEA

MINISTRUL APĂRĂRII: GABRIEL LEŞ

MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: FLORIAN BODOG

MINISTRUL TRANSPORTURILOR: RĂZVAN ALEXANDRU CUC

MINISTRUL CULTURII: IOAN VULPESCU

MINISTRUL EDUCAŢIEI: PAVEL NĂSTASE

MINISTRUL CERCETĂRII ȘI INOVĂRII: ŞERBAN VALECA

MINISTRUL ENERGIEI: TOMA PETCU (ALDE)

MINISTRUL APELOR ŞI PĂDURILOR: ADRIANA PETCU

MINISTRUL COMUNICAŢIILOR: AUGUSTIN JIANU

MINISTRUL TINERETULUI: MARIUS ALEXANDRU DUNCA

MINISTRUL PENTRU DIALOG SOCIAL: GABRIEL PETREA

MINISTRUL PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL: GRAŢIELA GAVRILESCU (ALDE)

MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: FLORIN NICOLAE JIANU

MINISTRUL TURISMULUI: MIRCEA TITUS DOBRE

MINISTRUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI: ANDREEA PĂSTÎRNAC

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI