Joi, întrebat dacă va exista posibilitatea ca Guvernul să asigure măştile de protecţie gratuit în şcoli, Sorin Cîmpeanu a răspuns:

„Printr-un efort cumulat, autorităţi centrale şi autorităţi locale, efort cumulat peste care s-a suprapus şi mediul socio-economic, Ministerul Educaţiei a încheiat mai multe contracte de donaţie şi sponsorizare prin care au ajuns în judeţe sute de mii de măşti. Sunt convins că din aceste trei surse împreună nu va fi o problemă existenţa măştii de protecţie în şcoli. Ne vom asigura că la nivelul fiecărei şcoli există un stoc suficient de măşti de protecţie pentru ca elevii să poată beneficia de ele”, a declarat Cîmpeanu, pe 26 august, citat de Agerpres.

Sâmbătă, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a afirmat însă că nu ştie dacă dacă până la începerea noul an de învăţământ vor ajunge măşti de protecţie pentru elevi în toate şcolile, contrazicând asigurările ministrului Educației.

„Există măşti care pot fi distribuite, e nevoie însă să modificăm câteva elemente din cadrul legal pentru a putea permite să le distribuim către copii. (…) Vom face tot efortul pentru ca şcolile să poată să pună la dispoziţie măcar pentru cazuri selectate şi măşti gratuite. Nu ştim de când vom putea să reglementăm aşa încât să putem să le distribuim, nu ştim dacă vom reuşi să acoperim în timp util până când începe şcoala cu măşti toate şcolile”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit news.ro.

Noul an școlar va începe pe 13 septembrie cu toți elevii în bănci, orele urmând să se desfășoare în formatul clasic până când localitatea trece de rata de incidență de 6 la mie. Ca element de noutate, din acest an școlar vor fi permise doar măști de uz medical, fiind interzise cele textile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News