„Hotărârea este aceea că noi credem că are sens să admitem Croația și să nu admitem Bulgaria și România acum. Este important, în ceea ce privește sistemul de azil, ca trei aspecte fundamentale să funcționeze: protecția frontierelor externe, returnarea și distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcționează în aceste domenii. De aceea trebuie să continuăm să muncim și să luptăm. Chiar și cu consecințe dure”, a afirmat Gerhard Karner, într-un interviu publicat sâmbătă, 3 decembrie, de ziarul austriac Kurier.
Gerhard Karner își menține astfel declarațiile făcute pe 18 noiembrie, când a spus că Austria nu va fi de acord cu extinderea spațiului Schengen, din cauza valului de migranți care au ajuns în această țară în 2022.
Noile afirmații ale ministrului austriac au venit în contextul în care guvernul olandez condus de premierul Mark Rutte a dat „o evaluare şi o poziție pozitive” pentru susținerea intrării României în Schengen, potrivit ministrului de externe Bogdan Aurescu, iar Parlamentul Suediei a votat și el pentru aderarea României. Practic, în acest moment, singura țară care se opune oficial este Austria.
Pe 23 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a declarat că temerile Austriei, conform cărora România generează sau permite migrația necontrolată, sunt neîntemeiate.
Următorul moment important privind extinderea spațiului Schengen va fi pe 7 decembrie, cu ocazia reuniunii ambasadorilor statelor membre UE. Atunci se va decide ordinea de zi finală a Consiliului de Justiție şi Afaceri Interne, care va avea loc pe 8 decembrie și unde este nevoie de unanimitate la vot pentru ca România să fie admisă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
IulianS • 04.12.2022, 15:16
Dacă Iohannis & Co nu-și joaca cărțile cum trebuie acum, atunci e vai de capul lor. Poveștile cu boicotul sunt cel putin ridicole...
Commykiller • 03.12.2022, 19:01
Nu mai alimentati la OMV. Identificati afacerile austriece si evitati-le in totalitate. Nu mai vizitati Austria deloc.
rhadoo87 • 03.12.2022, 17:24
Nu poti sa nu observi ca toate tarile (Austria, Olanda) care s-au opus intrarii Romaniei in Schengen au vrut ceva de la Romania. Dar in cazul Austriei nu inteleg ce mai vor de la noi, ca lemn si petrol tot au de la noi...
Angiocomi0022 • 03.12.2022, 20:24
rhadoo87 • 03.12.2022, 17:24
Nu poti sa nu observi ca toate tarile (Austria, Olanda) care s-au opus intrarii Romaniei in Schengen au vrut ceva de la Romania. Dar in cazul Austriei nu inteleg ce mai vor de la noi, ca lemn si petrol tot au de la noi...
Protejează circa 40 de mii de locuri de munca ale “vameșilor” maghiari. Probabil ar trebui redeschisă discuția, eventual ancheta, dosarului OMV- Nastase.