Belarra a publicat pe contul său de X, fostul Twitter, o înregistrare video în care face comentariile respective într-un dialog cu reporterii în timpul unei manifestaţii pro-Palestina din Madrid.

„Astăzi ne aflăm aici, alături de toţi oamenii decenţi din ţara noastră, dar şi de toţi acei oameni din întreaga Europă care doresc să ceară să se pună capăt o dată pentru totdeauna acestui genocid planificat, acestei epurări etnice a poporului palestinian, care este pusă în aplicare de statul Israel”, a declarat Belarra.

Liderii europeni, inclusiv cei spanioli, „nu sunt capabili să se ridice la înălţimea gravităţii circumstanţelor”, a spus ea şi a subliniat: „Nu vrem să fim complici la acest genocid planificat şi credem că Europa trebuie să acţioneze urgent. Cred că Europa va plăti scump pentru această ipocrizie”.

„Publicul este uimit să vadă cum întreaga poziţie a Uniunii Europene este subordonată intereselor Statelor Unite şi ale statului Israel”, a mai spus ministrul.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Afirmând că o astfel de poziţie se poate schimba astăzi, ministrul a cerut ţărilor europene să suspende relaţiile diplomatice cu Israelul şi să aplice sancţiuni economice exemplare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a întregii conduceri politice, precum şi un embargo asupra armelor.

„Bineînţeles, (ar trebui) să-l ducem pe Netanyahu la Curtea Penală Internaţională pentru a fi judecat pentru ceea ce este, un criminal de război”, a spus ministrul spaniol, adăugând: „Insist, nu cu tăcerea noastră şi nu cu complicitatea noastră. Avem nevoie ca Uniunea Europeană să acţioneze”.

Israelul a bombardat puternic Gaza începând din 7 octombrie, când gruparea palestiniană Hamas a comis un atac transfrontalier în care a ucis 1.400 de persoane şi a luat mulţi ostatici.

Numărul palestinienilor ucişi în atacurile israeliene din Gaza a ajuns la 8.005, dintre care 3.342 sunt copii, 2.062 femei şi 460 bătrâni, potrivit Ministerului Sănătăţii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (14)

VarlanNeculai   •   31.10.2023, 11:22

Nu prea suntem buni la diplomatie, noi europenii. Ar trebui sa fim mai atenti cu declaratiile

Simona.T   •   31.10.2023, 09:20

numai politicieni unul si unul in Europa, duduia asta nu stie cand trebuie sa taca....se crede mare influencer si asta

alexandra.blidar25   •   30.10.2023, 16:56

Foarte interesant acest articol

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI