„După 5 ore de dezbateri, fermierii din Botoșani și Timiș au înțeles că în bugetul Ministerului există bani pentru toate problemele lor și că prin actele normative adoptate și pe care le vom adopta în săptămânile viitoare, vom rezolva revendicările lor”, a scris Florin Barbu pe Facebook.
„Mă bucur că dialogul a fost soluția și le-am promis că vom avea o comunicare mult mai bună, prin comunicate de presă cât mai explicite și întâlniri periodice”, a adăugat el.
Ministrul nu a precizat însă care au fost revendicările fermierilor, nu a oferit un orizont precis de timp și nici nu a precizat dacă aceștia renunță la proteste.