„Nu a spus nimeni că trebuie să dăm (n.red. – sistemul Patriot Ucrainei). Sunt echipamente solicitate ținând seama de situația de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcțional și încă trei care sunt în curs de a deveni funcționale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută momentan de acest echipament. Urmează să avem și alte discuții”, a afirmat Angel Tîlvăr, aflat la Brașov, în prima reacție pe acest subiect.
El a precizat că România are nevoie de singurul sistem Patriot care este operațional, în contextul războiului de la graniță, din Ucraina. „Noi am luat cele patru sisteme, dintre care unul este operațional, tocmai pentru nevoia României de a-și apăra teritoriul național. Acest sistem operațional este indispensabil”, a punctat Tîlvăr.
La fel ca premierul Marcel Ciolacu, și ministrul apărării a spus că decizia finală se va lua în ședința CSAT, care va fi prezidată de Klaus Iohannis și care va avea loc în perioada următoare.
Iohannis, după discuțiile cu Biden: România nu poate rămâne fără apărare antiaeriană
Președintele Klaus Iohannis a afirmat pe 7 mai, la Washington, după discuțiile avute cu președintele american Joe Biden, că România va continua să sprijine Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia, dar consideră „inacceptabil” să le oferim singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot funcţional.
„România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi i-am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană”, a spus șeful statului.
Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Tîlvăr „are rețineri mari” cu privire la posibilitatea ca România să furnizeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot.