„Am precizat că referendumul s-a organizat conform Legii 3 şi că alegerile s-au desfăşurat conform legii în judeţul Harghita”, a spus Duşa. Referitor la sistemul SMS-urilor, Duşa a precizat că aplicaţia era cunoscută de „cei care au operat sistemul”: „De regulă au fost tineri care au cunoştinţe de IT. SMS-urile le primeau coordonatorii. Repet, în judeţul Harghita, în ziua scrutinului s-a respectat legea”, a spus ministrul, citat de romaniatv.net. Preşedintele PSD Victor Ponta a fost audiat şi el, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru fraudarea referendumului din iulie 2012.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână