„Au fost exerciţii şi actualizări de baze de date, pentru că aşa se întâmplă peste tot. Ultimele două cred că au fost în judeţele Vaslui şi Vrancea. Trebuia făcut pentru că situaţia o cere şi ne-am dorit să fim proactivi din acest punct de vedere, decât să fim reactivi când o vom face sub presiunea. Prieteni de-ai mei m-au sunat şi au spus că au primit şi oamenii au contribuit la, zic eu, succesul unei astfel de activităţi”, a declarat Angel Tîlvăr.

Ministrul Aapărării a precizat că peste 90% dintre cei care au primit invitaţii pentru actualizarea bazei de date şi pentru participarea la exerciţii, pentru o zi, au răspuns, făcând-o „dintr-un simţ al datoriei care îi onorează”. 

Angel Tîlvăr a subliniat au fost numeroase ştiri false pe acest subiect, precizând că tot ce trebuie să facă cei care primesc convocarea este să respecte ceea ce scrie în respectivul document.

În ceea ce priveşte pregătirea militară în cazul tinerilor, ministrul a spus că voluntariatul rămâne baza.

Referitor la incidentele cu drone din ministrul apărării a subliniat că „anul 2023 a adus în atenţia noastră situaţii de neimaginat. De aceea am mărit apărarea pe brațele Dunării, în primul rând la Chilia, unde au fost evenimentele cu drone care sunt cu greu detectabile”, relatează Antena 3.

FOTO: Hepta

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (22)

ssLazio   •   04.01.2024, 15:31

Astfel de exercitii ar trebui sa se faca cu regularitate.

Marica13   •   04.01.2024, 10:22

Aparativa ba averile si viata luxoasa,nu contati pe noi hotilor

vasile_69   •   04.01.2024, 10:18

La cum tratati rezervistii cu siguranta la mobilizare vor trece de partea inamicului, in timp ce voi cu mult timp inainte veti da bir cu fugiti !!! Voi cei cocotati la butoane ar trebui sa fiti in frunte cu toata clasa politica beneficiara de multe si grase privilegii, si dupa voi alte cohorte de privilegiati, iar rezervistii mai la coada asa cum sunt si acum !!!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI