Gram a subliniat că „mugurii democrației au fost distruși în Federația Rusă și nu există niciun indiciu că Rusia va deveni ca noi”.
„Puținii ruși care îndrăznesc să protesteze sunt aruncați în închisoare sau trimiși la război. Acolo sunt folosiți drept carne de tun. Nu există opoziție, nici libertate a presei, nici societate civilă, care fie o contraforță împotriva regimul din ce în ce mai autoritar”, a adăugat el.
Gram a subliniat că Rusia „va rămâne astfel mult timp”, și, prin urmare, „chiar și după încheierea războiului din Ucraina, amenințarea va rămâne”.
Trebuie să fim pregătiți! Rusia își poate reevalua planurile și să își desfășoară forțele ca răspuns la apartenența Finlandei și Suediei la NATO.
Bjorn Arild Gram:
În acest sens, Gram a subliniat importanța „creșterii investițiilor în apărare, instruire și îmbunătățirea interoperabilității forțelor armate norvegiene cu aliații din NATO”.
Declarații similare au fost făcute, recent, și se alte țări. Ministrul Apărării din Germania a sugerat că Rusia ar putea ataca unul dintre membrii NATO în 5-8 ani.
Fostul consilier al cancelarului Angela Merkel pe probleme de politică externă a avertizat că „dacă Ucraina cade, Putin va continua cu blocul de Est”.
Aproape jumătate dintre germani cred că un atac rusesc „este posibil”, iar 4 din 10 și-au făcut deja provizii.
Forțele Aeriene Elvețiene vor efectua manevre de decolare și aterizare cu avioane de luptă pe autostradă. Germania și Austria, planuri pentru aceleași exerciții
Comandantul șef al Forțelor Armate Suedeze, Mikael Büden, și ministrul Apărării civile, Karl-Oscar Bolin, au declarat că „toți cetățenii țării ar trebui să fie pregătiți pentru război”.
Săptămâna trecută, șeful Armatei Române a cerut pregătirea populației pentru extinderea războiului din Ucraina:
Foto: Hepta