Într-un mesaj publicat pe Facebook, duminică, 3 septembrie, ministrul a precizat că autoriățile române au monitorizat în timp real evoluția situației.

„Condamn cu tărie atacurile îndreptate împotriva obiectivelor și infrastructurii civile din Ucraina de către Federația Rusă. Aceste atacuri sunt nejustificate și în profundă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. Structurile cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale au monitorizat în timp real situația generată de atacurile rusești executate cu drone, în cursul nopții trecute, asupra infrastructurii portului Reni”, a transmis Angel Tîlvăr.

În niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României.

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale:

Oficialul a adăugat că ministerul pe care îl conduce continuă „implementarea măsurilor de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian, și a celor de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naționale și aliate”.

Portul de la Reni, care a mai fost atacat de Rusia în ultimele luni, se află la o distanță de aproximativ 13 kilometri în linie dreaptă de Galați.

Forțele ruse au lansat noaptea trecută un atac cu drone asupra regiunii Odesa, din sudul Ucrainei. Autoritățile ucrainene au anunțat că apărarea aeriană a doborât 22 din cele 25 de drone trimise de Rusia, dar că au existat loviuri asupra infrastructurii portuare de la Dunăre.

Două persoane au fost rănite în urma atacurilor.

„Inamicul a atacat din nou infrastructura civilă de pe Dunăre în Odesa. Atacul masiv cu drone a durat mai mult de trei ore și jumătate. (…) Din păcate, există o lovitură în infrastructura portuară, în urma căreia a izbucnit un incendiu, pe care pompierii l-au stins rapid”, au anunța Forțele de Apărare Sudice ale Ucrainei.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News