Luni, 15 martie, când s-au deschis listele de așteptare pentru etapa a treia de vaccinare, 58 dintre cele 92 de centre alocate Armatei au fost deschise pentru populația civilă, a spus Ciucă.
Întrebat când a fost luată decizia deschiderii acestor centre pentru toată lumea abia în etapa a treia, ministrul Ciucă a răspuns că atunci „când le-am înfiinţat”: „Când am solicitat înființarea lor, așa i-am raportat premierului. Și premierului Orban, la vremea respectivă, și premierului Cîțu, când am completat documentele de reglementare”.
Discuția a fost în Guvern. Dar cred că la vremea respectivă nimeni nu s-a gândit că va crede cineva că ele nu vor fi deschise publicului. Sincer, nu ne-am gândit nicio clipă la asta. Cât timp 80% din pacienții spitalelor militare sunt civili, nu ne-am gândit la o separație, nu am văzut-o ca pe o rețea închisă.
Nicolae Ciucă:
Ministrul apărării mai spune că a avut o discuție la telefon cu ministrul sănătăţii, „pentru că probabil a văzut această prevedere ca pe înființarea unui sistem cu circuit închis”.
„Să înțeleagă și să vadă demersul ca pe un suport pe care MApN îl oferă rețelei sanitare la nivel național. Anul trecut, la Spitalul Militar Central au fost 65.000 de pacienți tratați și doar 20.000 au fost militari, restul, civili. La nivel național am avut 135.000 de pacienți, 112.000 de civili, 23.000 de militari. Nu ne-am gândit niciodată să avem o rețea închisă. Spitalele militare sunt în rețeaua CNAS”, spune Ciucă.
Referitor la suspiciunile de fraudă în privința vaccinării unor membri ai familiilor unor militari, neeligibili pentru etapa a doua, Nicolae Ciucă a declarat că dispus un control.
Eu vreau ca totul să fie clar pentru a lua măsurile pe fapte întâmplate. Nu vreau să mă antepronunț. Am dat ordin să se verifice persoană cu persoană.
Ministrul Apărării: