„Este un incident rar, este un incident mai degrabă ciudat, ca să spun așa, nu știm încă care a fost mobilul acelei călătorii ciudate a unui bimotor prin spațiul aerian din 3 țări, dar o să studiem, o să vedem cu siguranță… o lebădă neagră”, a declarat azi, 9 iunie, Vasile Dîncu, care a participat la ceremonia de încheiere a anului școlar, la Colegiul Militar din Alba Iulia.
Prezența avionului nu a fost ceva care să pericliteze siguranța aeriană a țării, care e fost perfectă, a completat ministrul apărării naționale.
„Comunicatul nostru a fost exact la nivelul informaţiilor pe care le avem în acest moment. Sigur că aşteptăm din partea autorităţilor de unde a aterizat avionul să vedem date în plus. Deocamdată, nu avem date, dar suntem în corespondenţă cu autorităţile din ţara vecină pentru a vedea ce se întâmplă”, le-a răspuns Dîncu jurnaliştilor care l-au întrebat despre acest subiect.
Un avion neidentificat de mici dimensiuni a pătruns miercuri seară în spațiul aerian românesc din Ungaria. Două avioane militare americane F 16 s-au ridicat pentru a-l intercepta şi au fost văzute de locuitorii oraşului Drobeta-Turnu Severin.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro