Dîncu le-a transmis celor care susţin neutralitatea României şi nu doresc forţe străine în ţară deoarece nu cred într-o victorie în cazul unui conflict cu Rusia că „nu e acceptabil să te crezi atât de mic încât să nu contezi”.

„Foarte mulţi mi-au scris şi mie pe Facebook, sunt oameni care apar în social media şi care spun: «Noi de ce nu ne declarăm neutri? Noi de ce primim americani sau forţe străine pe teritoriul nostru? Pentru că noi n-am avea şanse dacă ne batem cu ruşii». Acest lucru este cel mai mare duşman pentru viitorul securităţii unei ţări”, a spus Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

Nu e acceptabil să te crezi atât de mic încât să nu contezi, pentru că, până la urmă, indiferent de ceea ce se întâmplă, trebuie să ai încredere în tine, să mergi mai departe, să-ţi aperi drepturile. Nu poţi să te pleci tot timpul să spui «capul plecat sabia nu-l taie».

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu:

„Avem nevoie de mai multă rezilienţă psihologică, avem nevoie să ieşim din pasivism şi să acţionăm, să avem încredere, în autorităţi, în oameni şi să căutăm această dimensiune de dotare, de pregătire, chiar pentru ce e mai rău”, a mai spus Dîncu.

El a subliniat apoi că NATO este cea mai puternică alianţă politico-militară din lume, iar țara noastră este protejată pentru că, spre deosebire de Ucraina, aparține NATO.

„Pot căuta şi cetăţenii noştri pe internet, se pot uita, pentru că sunt foarte multe date legate de potenţialul pe care NATO şi UE îl au şi potenţialul pe care Rusia îl are. E incomparabil acest potenţial. Trebuie să avem încredere că nu suntem singuri în acest moment”, a mai precizat el.

Prim pachet de sancțiuni impus de UE pentru Rusia

Afirmațiile ministrului Apărării vin după ce toate cele 27 de state membre ale UE au adoptat primul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar lista celor vizați este plină de personaje importante care, potrivit europenilor, au sprijinit într-un fel sau altul acțiunile lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Mai precis, sunt vizaţi inclusiv 351 de membri ai Dumei de Stat, care au votat în favoarea apelului adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici Doneţk şi Luhansk.

Pachetul de sancțiuni contra Rusiei include următoarele sancțiuni:

  • sancţiuni împotriva celor 351 de membri ai Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului), care au votat apelul către preşedintele Vladimir Putin pentru recunoaşterea independenţei republicilor autoproclamate Doneţk şi Luhansk
  • sancţiuni împotriva a încă 27 de persoane şi entităţi care au contribuit la subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei
  • restricţii asupra relaţiilor economice cu zonele controlate neguvernamental ale regiunilor Doneţk şi Lugansk
  • restricţii privind capacitatea statului şi guvernului rus de a accesa capitalul, pieţele şi serviciile financiare ale UE.

Recunoașterea Rusiei a independenței republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk, motivul sancțiunilor

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus luni, 21 februarie, că recunoaște indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că traversăm „cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generația noastră”.

Putin a transmis marți, 22 februarie, la scurt timp după ce senatorii ruşi au aprobat cererea sa pentru trimiterea de trupe ruse în Donbas, că Rusia va acorda „republicilor populare” Doneţk şi Luhansk sprijin militar, dar a precizat că nu a anunţat o mutare imediată. „Nu am spus că trupele se vor duce acolo chiar acum”, a subliniat Vladimir Putin.

De asemenea, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat marți, 22 februarie, cu omologul său britanic, Liz Truss, inclusiv despre crearea grupului de luptă NATO din România, iar miercuri, 23 februarie, șeful diplomației române a transmis că țara noastră salută adoptarea pachetului de sancțiuni împotriva Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News