„Ceea ce am discutat aici a fost ceea ce foarte bine a anumit secretarul general al NATO «dubla cale», adică continuarea negocierilor, încercarea prin comunicare și dialog să ieșim din această situație de conflict, dar, pe de altă parte, a încerca să construim o bază pe flancul estic pentru descurajarea acțiunilor agresive ale Rusiei”, a spus Vasile Dîncu, precizând că „rămâne o situație de îngrijorare” cu privire la acțiunile Rusiei din apropierea granițelor Ucrainei.

În acest context, ministrul apărării a vorbit despre „măsurile contradictorii” observate din partea Moscovei: „Pe de o parte, se simulează o retragere, pe de altă parte, apar acțiuni agresive”.

Ceea ce este important este că s-a răspuns totuși la scrisoarea NATO, urmează să se analizeze situația și asta înseamnă că nu s-a părăsit drumul negocierii și dialogului. Încă nu se cunosc detaliile, dar a venit acest răspuns.

Vasile Dîncu, ministrul apărării naționale:

Întrebat dacă la nivelul NATO există în continuare temerea că Rusia ar putea folosi pretexte ca să invadeze Ucraina, Dîncu a răspuns: „Rămâne această temere, (…) miniștrii de apărare care au participat la discuții au consolidat această idee. Amenințarea nu a trecut, există orice posibilitate, având în vedere aglomerarea de resurse agresive care există la granița Ucrainei. Privim cu îngrijorare, cu vigilență”.

Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-o conferință de presă că în cadrul Alianței există îngrijorări și incertitudini cu privire la intențiile Moscovei.

„Suntem îngrijorați de faptul că Rusia încearcă să pună în scenă un pretext pentru un atac armat împotriva Ucrainei, nu există încă nicio claritate, nici vreo certitudine cu privire la intențiile Rusiei”, a spus șeful NATO la finalul reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor apărării din NATO, potrivit The Guardian.

Forțele ucrainene au fost acuzate, joi, de separatiștii din estul țării susținuți de Rusia, că au bombardat de patru ori în ultimele 24 de ore pozițiile rebelilor din Luhansk. Kievul a negat acest presupus atac.

Ulterior, în presa ucraineană au apărut imagini cu o grădiniță din apropiere de Luhansk, pe care, acuză ucrainenii, „ocupanții” au bombardat-o joi dimineață.

Urmărește-ne pe Google News