„Am jucat un rol în elaborarea pachetului de sancțiuni. Astăzi am aprobat, conform prerogativelor pe care le am din partea României, acest pachet, formal vorbind. Este un pachet substanțial, tot Parlamentul rus este practic introdus pe lista cu sancțiuni, pentru că tot Parlamentul rus a votat pentru solicitarea adresată președintelui Putin de a recunoaște independența celor două entități din estul Ucrainei”, a afirmat Bogdan Aurescu.

„România, alături de celelalte state membre, nu trebuie să facă altceva decât să aplice acest pachet de sancțiuni începând de astăzi. Sigur că, în mod excepțional, Germania a luat decizia de a suspenda procesul de acreditare a Nord Stream 2, dar celelalte state membre au acest pachet de sancțiuni pe masă pentru a-l aplica”, a adăugat șeful diplomației române.

Bogdan Aurescu a precizat apoi că se așteaptă la „efecte secundare” după sancțiunile impuse Rusiei.

Atunci când aplici sancțiuni, există și efecte secundare. Și există și efectul pe care îl produc eventualele contra-sancțiuni ale părții vizate de sancțiuni. Important este ca ele să fie reduse cât mai mult.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu:

„Procesul de elaborare a unui pachet de sancțiuni presupune o consultare continuă, periodică, în acest proces, cu statele membre, care își expun punctul de vedere cu privire la anumite tipuri de sancțiuni care ar putea să aibă un efect ceva mai mare asupra lor și se armonizează la final pozițiile tuturor în așa fel încât pachetul să fie pe de o parte unul de impact față de cel sancționat și pe de altă parte să reduci cât mai mult, dar sigur că nu poți să reduci complet, efectele secundare asupra ta”, a mai afirmat Bogdan Aurescu.

Cu privire la posibilitatea unui atac al Rusiei asupra Ucrainei, ministrul de Externe a adăugat că „dacă Federaţia Rusă, aşa cum spun deja unele surse, va intra în Ucraina, în mod agresiv, cu un atac armat, este clar că răspunsul va fi de o consolidare extrem de consistentă a posturii de descurajare şi apărare a NATO”.

Prim pachet de sancțiuni impus de UE pentru Rusia

Afirmațiile ministrului de Externe vin după ce toate cele 27 de state membre ale UE au adoptat primul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar lista celor vizați este plină de personaje importante care, potrivit europenilor, au sprijinit într-un fel sau altul acțiunile lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Mai precis, sunt vizaţi inclusiv 351 de membri ai Dumei de Stat, care au votat în favoarea apelului adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici Doneţk şi Luhansk.

Pachetul de sancțiuni contra Rusiei include următoarele sancțiuni:

  • sancţiuni împotriva celor 351 de membri ai Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului), care au votat apelul către preşedintele Vladimir Putin pentru recunoaşterea independenţei republicilor autoproclamate Doneţk şi Luhansk
  • sancţiuni împotriva a încă 27 de persoane şi entităţi care au contribuit la subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei
  • restricţii asupra relaţiilor economice cu zonele controlate neguvernamental ale regiunilor Doneţk şi Lugansk
  • restricţii privind capacitatea statului şi guvernului rus de a accesa capitalul, pieţele şi serviciile financiare ale UE.

Recunoașterea Rusiei a independenței republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk, motivul sancțiunilor

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus luni, 21 februarie, că recunoaște indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că traversăm „cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generația noastră”.

Putin a transmis marți, 22 februarie, la scurt timp după ce senatorii ruşi au aprobat cererea sa pentru trimiterea de trupe ruse în Donbas, că Rusia va acorda „republicilor populare” Doneţk şi Luhansk sprijin militar, dar a precizat că nu a anunţat o mutare imediată. „Nu am spus că trupele se vor duce acolo chiar acum”, a subliniat Vladimir Putin.

De asemenea, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat marți, 22 februarie, cu omologul său britanic, Liz Truss, inclusiv despre crearea grupului de luptă NATO din România, iar miercuri, 23 februarie, șeful diplomației române a transmis că țara noastră salută adoptarea pachetului de sancțiuni împotriva Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News