Din cauza răspândirii variantei Delta, depistate pentru prima dată în luna aprilie în India şi devenită de acum dominantă în Marea Britanie, ridicarea completă a restricţiilor prevăzută pentru 21 iunie ar putea fi amânată.
„Cea mai ridicată estimare a plusului de creştere, aşa cum o denumim noi este de aproximativ 40%”, a declarat ministrul britanic pentru BBC, citând cercetările realizate de un grup de oameni de ştiinţă care consiliază Guvernul de la Londra.
Hancock a adăugat că, în pofida unei creşteri a numărului de cazuri noi de COVID-19 în ultimele zile, care a depăşit pragul de 5.000 şi chiar pe cel de 6.000 de cazuri recenzate zilnic, numărul spitalizărilor a rămas stabil, iar majoritatea pacienților internați nu au fost vaccinați.
În Marea Britanie, ţara cel mai grav afectată de pandemie în Europa, cu peste 128.000 de decese, peste 40 de milioane de rezidenți britanici s-au vaccinat cel puțin cu prima doză de vaccin împotriva COVID, iar alți peste peste 27 de milioane de milioane de rezidenți au primit deja ambele doze.
Însă de când varianta Delta a devenit dominantă în Marea Britanie, potrivit estimărilor oficiale, după un îndelungat lockdown, ridicarea ultimelor restricţii antiepidemice, prevăzută pentru 21 iunie, ar putea fi amânată, deși peste 50% dintre britanici au primit ambele doze de vaccin anti-COVID.
Matt Hancock a adăugat însă că până la acea dată, aproximativ (60%) dintre adulţii britanici vor fi vaccinaţi cu schemă completă.
Conform unor cotidiane britanice, Guvernul de la Londra intenţionează să amâne cu două săptămâni data la care vor fi anulate toate restricţiile antiepidemice. Decizia în această privinţă este aşteptată pe 14 iunie