Watch: while UK FM @JamesCleverly visits Ofakim in southern Israel, a siren goes off warning of incoming Hamas rocket fire.
— Israel ישראל 🇮🇱 (@Israel) October 11, 2023
This is the reality Israelis live with every day. pic.twitter.com/QF4C4tReqL
Cleverly, care se află într-o vizită oficială în Israel pentru a arăta solidaritatea Regatului Unit în urma atacurilor comise de gruparea militantă palestiniană Hamas, poate fi văzut în imagini fugind într-o clădire din Ofakim, în sudul Israelului.
Pe fundal răsună o sirenă, care, potrivit ministerului, a avertizat asupra pericolului unor tiruri de rachete lansate Hamas.
Ministerul de Externe al Marii Britanii nu a răspuns imediat unei solicitări de a face precizări cu privire la aceste imagini, notează Reuters.
„Mă aflu astăzi în Israel pentru a arăta că sprijinul Marii Britanii pentru poporul israelian este de nezdruncinat”, a scris Cleverly, într-o postare pe X (fostul Twitter), înainte de publicarea clipului video care arată cum se refugiază în adăpost.
Anterior în cursul zilei de miercuri, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a declarat că James Cleverly se va întâlni cu supraviețuitori ai atacurilor Hamas și cu lideri israelieni de rang înalt pentru a sublinia sprijinul Regatului Unit pentru dreptul Israelului de a se apăra.
Marea Britanie, ca și aliații săi occidentali, și-a exprimat sprijinul ferm pentru Israel și a condamnat atacurile militanților Hamas.
Israelul a format miercuri un guvern de urgență de uniune națională, în timp ce a bombardat enclava palestiniană dens populată din Gaza pentru a elimina Hamas.
Anterior, BBC a anunțat că 17 cetățeni britanici, printre care se află și copii, au murit sau sunt dați dispăruți în Israel.
Foto: Profimedia Images
Urmărește relatarea LIVETEXT a conflictului dintre Hamas și Israel: Israelul spune că atacă Gaza la un „nivel fără precedent”. Spital din Ashkelon, lovit de o rachetă Hamas