El a luat această decizie chiar în semn de protest față de acest acord.

„Regret să anunţ că, după reuniunea guvernului de ieri (miercuri – n.r.) privind acordul pentru Brexit, trebuie să demisionez”, a postat pe Twitter Dominic Raab.

Raab a spus că planul Theresei May ameninţă integritatea Marii Britanii. El a mai afirmat că aranjamentul privind Irlanda de Nord este acum punctul de pornire pentru convorbiri privind viitoarele relaţii, care vor prejudicia grav a doua fază a negocierilor.

De partea cealaltă, Theresa May susține că acordul este „cel mai bun” pe care îl putea negocia.

„Proiectul de acord a fost cel mai bun pe care îl puteam negocia. Decizia colectivă a cabinetului a fost că acordul trebuie sprijinit de guvernul britanic”, a anunțat Theresa May, miercuri seară, într-o declarație de presă, potrivit BBC.

Ședința dintre Theresa May și membrii cabinetului său s-a întins pe durata a mai multe ore, motiv pentru care întâlnirea care era programată miercuri între președintele Klaus Iohannis și premierul britanic a fost anulată.

Marea Britanie și UE au ajuns marți la un proiect de acord în privința Brexit. Documentul a fost agreat de cele două părți la nivel tehnic, după mai multe discuții intense care au avut loc săptămâna această.

Întâlnirea Donald Trump – Vladimir Putin din Alaska s-a încheiat. Trump spune că nu s-a ajuns încă la un acord, dar că s-au făcut „progrese importante”
Recomandări
Întâlnirea Donald Trump – Vladimir Putin din Alaska s-a încheiat. Trump spune că nu s-a ajuns încă la un acord, dar că s-au făcut „progrese importante”


Citește și:

VIDEO | Angajate ale Ambasadei Irakului din Bucureşti acuză un consul de agresiune sexuală și au făcut reclamații la poliție. «A fost brutal, mi-a tras fermoarul, mi-a scos sânii afară»

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.