Chiar dacă în perioada cât a fost ministru al Învăţământului s-a înregistrat cea mai proastă promovabilitatea la Bacalaureat, Daniel Funeriu, acum consilier prezidenţial, iese la atac şi politizează o iniţiativă primită de mulţi cu bucurie. E vorba de ideea Bac-ului diferenţiat.
„Este o măsură total greşită, un fel de „bac cu buletinul”. Bacalaureatul trebuie să fie trecut de cei care învaţă. Actualul Guvern vrea să dea bacalaureatul şi celor care nu îl merită. I-a întrebat cineva pe cei peste 100.000 de elevi care au luat bacul dacă li se pare normal aşa ceva? Cred că este pentru a lua voturile celor picaţi la bac. Oamenii aceştia chiar nu înţeleg nimic. Sper ca plenul Senatului să nu voteze aşa ceva”, a precizat miercuri Funeriu, pentru AGERPRES.
Bac-ul diferenţiat presupune, în mod clar, examene diferite: cel obişnuit pentru cei ce vor să dea mai departe la o facultate, şi unul ce va presupune doar probe practice, pentru elevii ce vor să intre ulterior pe piaţa munci, însă nu vor putea să intre într-o universitate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro