„Domnul procuror Horodniceanu, vicepreşedinte CSM, a dat astăzi o declaraţie în care arată că a înţeles că a procedat greşit în respectiva situaţie, că regretă acest lucru, s-a lăsat provocat. E regretabil contextul, cum a spus şi dânsul, e regretabilă atitudinea, e greşită evident de la început până la sfârşit, dar este important că a realizat acest lucru. Şi-a manifestat regretul faţă de cele întâmplate. Cred că este corect să spunem şi acest lucru”, a afirmat Cătălin Predoiu, citat de news.ro.

„Subscriu la ceea ce a spus domnul Horodniceanu însuşi, nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greşită. Cea mai bună cale într-o astfel de situaţie să raţionezi pe unde ai greşit, ce ai greşit, să recunoşti acest lucru şi să îţi exprimi un regret, preferabil sincer”, a adăugat ministrul justiţiei.

Cu referire la ce riscă Daniel Horodniceanu, Cătălin Predoiu a răspuns: „Din momentul ăsta trebuie să mă plasez în poziţia de oficial al Guvernului şi să îmi reţin orice declaraţie până când vedem ceva oficial legat de această întâmplare. Ce ţine de conduita magistratului în societate este în competenţa CSM ca instituţie”.

Întrebat apoi de Libertatea la ce anume s-a referit concret când a spus că „nu este în regulă ce s-a petrecut acolo”, ministrul Predoiu a răspuns: „Și la dânsul, și în general, toată situația nu a fost în regulă”.

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni zilele trecute. În imaginile filmate, se aude cum i-a întrebat dacă ei ştiu cine este el şi i-a ameninţat că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi, a relatat site-ul jurnalist.ro.

„Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării ăsteia”, le-a mai spus el polițiştilor.

Într-un comunicat remis presei duminică, 7 mai, inclusiv Libertatea, Daniel Horodniceanu a susținut că a asistat la o „scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau”, iar ceea ce își reproșează „este că nu am rezistat provocării”.

CSM nu a oferit niciun punct de vedere până la momentul redactării acestei știri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News