„Am luat decizia de a extinde perioada de control de la 16 decembrie până la 1 ianuarie pentru că am avut informații că au avut loc mai multe evenimente nocturne și în a doua parte a lunii decembrie și de aceea vreau să verific aceste informații”, a declarat luni ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, potrivit Mediafax.

Acesta afirmă că extinderea perioadei vizate de control urmărește obținerea unei imagini de ansamblu asupra activităților găzduite de Biblioteca Națională.

„Evenimentele trebuie să fie cu tentă culturală și noi trebuie să verificăm dacă s-au respectat aceste condiții pentru că noi trebuie să păstrăm ideea de instituție culturală în tot ceea ce înseamnă instituție subordonată ministerului. Corpul de control va fi format din patru persoane cu pregătire și juridică și economico-financiară. (…) ceea ce am văzut noi poate fi o faz[ contextuală. De aceea vreau să am o imagine rotundă. de aceea am extins controlul pe o perioadă mai mare, pentru a avea o imagine de ansamblu. În momentul în care acest raport pe care eu l-am cerut s[ fie amănunțit va fi gata, abia atunci pot lua o decizie în cunoștință de cauză, inclusiv dacă va fi vorba de eventuale sancțiuni”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.

Pe contul său de socializare, deputatul USR Iulian Bulai a postat o înregistrare video de la Sala Atrium a Bibliotecii Naționale, așa cum arată aceasta după petrecerea dintre ani. „Plină de mizerie, vandalizată practic, după Revelion. Nu mi-am imaginat niciodată că Biblioteca Națională a României, care-și împarte sediul cu Ministerul Culturii, e o «locație autentică» pentru «un Revelion de poveste», cu Delia et co.”, a menționat politicianul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News