„Există o problemă a pensiilor speciale, care nu au fost indexate de ani de zile”, a spus Adrian Câciu, potrivit Mediafax. El a precizat că numeroşi pensionari militari au pensii foarte mici în comparaţie cu alte persoane din aceeaşi categorie, pe listă fiind chiar şi veterani din Irak şi Afganistan.

„Trebuie să facem o echilibrare, pentru că sunt foarte mulţi care au rămas cu venituri foarte mici”, a adăugat Adrian Câciu.

Modificările care îi privesc pe pensionarii militari vor fi făcute împreună cu Ministerul de Interne şi cu Ministerul Apărării Naţionale.

A 13-a pensie pentru românii cu venituri mici, din ianuarie

Cu referire la situația pensionarilor, Adrian Câciu a reiterat că noul punct de pensie va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022, iar pensia minimă va fi de 1.000 de lei.

De asemenea, ministrul a anunţat că, tot în luna ianuarie 2022, pensionarii cu venituri mici vor primi cea de-a 13 pensie. Aceasta va fi în valoare de 1.200 de lei.

„De la 1 ianuarie va intra în vigoare noul punct de pensie de 1.586 de lei. Pensia minimă va fi de 1.000 de lei. În ianuarie intră şi cea de 13-a pensie, va intra odată cu pensia aferenta lunii ianuarie. Aceasta va fi doar pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 1.000 şi 1.600 de lei”, a adăugat el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI