„Teoretic, orice poate să afecteze, într-un fel sau altul. Partea bună este, şi preiau ca mesaj pozitiv ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecuta la Ministerul de Finanţe, am avut un împrumut de două miliarde de euro, ceea ce arată foarte clar interesul investitorilor faţă de piaţa din România, de economia din România, mai ales pe termen lung – e un mesaj important”, a spus Teodorovici, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că ”sunt investitori din ţări precum Germania, Austria, Marea Britanie, din America, iar aceste chestiuni arată foarte clar încrederea investitorilor străini în economia României pe termen lung, ceea ce contează”.
Întrebat dacă România este afectată de căderea burselor, el a răspuns: „Nu, nu ne afectează, ăsta e punctul meu de vedere”.
Eugen Teodorovici s-a referit și la legea pensiilor, despre care președintele PSD Liviu Dragnea spunea că va fi gata în două luni maximum.
”Nu ştiu dacă va fi o discuţie rapidă pe această lege complexă în acest semestru. De abia intră în Parlament. E clar că discuţiile nu se vor finaliza în prima parte a acestui an’, a spus Teodorovici, la Palatul Parlamentului, întrebat despre termenul la care ar putea intra în vigoare noua Lege a pensiilor.
Acesta a precizat că identificarea de resurse pentru aplicarea acestei noi legi cade în sarcina Ministerului de Finanţe. ”Este obligaţia Ministerului de Finanţe să găsească resursele pentru o măsură sau alta. Încă nu sunt toate calculele definitive şi nu vreau să mă pronunţ vizavi de o sumă sau alta. Nu va fi un impact mic, cu siguranţă, vorbim de o schimbare radicală pe această zonă, o schimbare normală, logică şi de bun simţ. Va avea un impact bugetar însemnat. Sunt pentru a îndrepta astăzi sau cât mai repede ce s-a făcut greşit în trecut vizavi de pensii. Este un drept al fiecăruia dintre cei care au lucrat o viaţă întreagă şi nu vreau să întindem foarte mult aplicarea acestei legi. Ministerele Muncii, de Finanţe şi Casa de Pensii lucrează împreună pentru a definitiva în următoarele zile. Calcule se fac. În luna februarie vreau să văd o formă definitivă, impactul a ceea ce înseamnă această nouă lege’, a mai spus Teodorovici.
Bursa de la New York a consemnat luni cea mai mare scădere din 2008 încoace, indicele Dow Jones scăzând cu 4,6%. Aceasta a fost declanșată de posibilitatea ca Rezerva Federală, banca centrală din SUA, să crească dobânda-cheie, potrivit Reuters. Acest lucru înseamnă dobânzi mai mari, credite mai scumpe, datorii mai greu de plătit, investiții mai slabe pentru companii și greutăți pentru concernele sau statele foarte îndatorate.