„Vă dau un exemplu aşa, ca timp de cheltuială care trebuie să dispară urgent din zona publică. Fiscul ştiţi că trimite acele plicuri către contribuabili. Cheltuiala anuală pe această zonă este undeva la 10 milioane de euro. Un total nejustificat. Adică putem să aplicăm aici clar o măsură care să ducă la evitarea trimiterii prin poştă a acestor plicuri, pe care de foarte multe ori, cei care sunt vizaţi nu le ridică de la Poştă. Noi emitem, dar ei nu ridică şi atunci este un exemplu mic, dar cumulat cu altele, veţi vedea că sunele sunt foarte mari”, a susţinut Teodorovici, la Parlament.
Ministrul de Finanţe a precizat că va analiza ce se poate face pentru ca toţi contribuabilii să poată comunica online cu Fiscul, aceste măsuri fiind în discuție la nivelul conducerii Guvernului.
Despre cei aflați în vârf de munte, ministrul spune că se va găsi o soluție astfel încât să se poată comunica și cu ei prin intermediul internetului.
”Cei care spuneţi că nu au (Internet – n.r.), eu am următoarea abordare, repet, suntem în secolul XXI, într-un an destul de avansat. Nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unii sau alţii. Vom vedea pentru fiecare zonă în parte ce se poate face la nivelul administraţiei centrale şi locale, pentru ca toţi cei care sunt contribuabili să aibă acces să poată să comunice online cel puţin cu zona de Fisc. (…) O să vedeţi că soluţiile vor fi şi pentru zonele din vârful muntelui. O să vedeţi cât de frumos le aşezăm în practică”, a mai spus Eugen Teodorovici.
Citește și: LIVE TEXT | Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, la interviurile Libertatea Live. „România nu-şi dorește o Europă cu mai multe viteze”