”Suntem într-o situaţie extrem de critică, suntem în război contra terorismului islamic. I-am cerut prefectului poliţiei din Paris să consolideze măsurile de securitate, inclusiv la locuri care pot fi simbolice”, a declarat Darmanin în timpul unei vizite la sinagoga din Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris, pentru sărbătoarea evreiască Yom Kippur.
Darmanin a amintit că în ultimii trei ani în Franţa au fost dejucate 32 de atentate, ceea ce înseamnă o medie de aproape un atentat pe lună.
”Evreii sunt în mod special ţinta atentatelor islamiste”, a adăugat ministrul francez de interne, care a menţionat că în Franţa există 774 de obiective (şcoli, sinagogi) care sunt protejate şi că peste 7.000 de poliţişti şi militari au fost mobilizaţi în această duminică pentru Yom Kippur.
Principalul suspect în urma atacului cu armă albă din faţa fostului sediu al Charlie Hebdo, un pakistanez, Ali H., în vârstă de 18 ani, ”şi-a asumat fapta” sâmbătă, recunoscând că a vizat săptămânalul satiric.