Ministrul economiei a precizat că agenții economici vor primi 20% pentru pierderea suferită la cifra de afaceri a anului 2020.
”E vorba de un ajutor de stat de 20% pentru pierderea suferită la cifra de afaceri a anului 2020, aferentă anului 2019. Practic ajutăm companiile din HoReCa pentru pierderile suferite în anul 2020”, a declarat Virgil Popescu la B1 TV.
”Este o schemă de ajutor de stat pe care premierul a anunțat-o, care a fost discutată cu mediul de afaceri. Lucram de ceva timp la Ministerul Economiei pentru finalizarea acestei scheme. Astăzi (n.r. – miercuri) am dat așa un ok pentru o variantă aproape de final”
Virgil Popescu, ministrul economiei:
Ministrul economiei a explicat care va fi procedura, în condițiile în care pentru orice ajutor de stat trebuie cerută aprobare de la Comisia Europeană.
”Procedura va fi în felul următor: probabil că vom aproba un memorandum în Guvern, cu schema de finanțare ca să putem ulterior notifica Comisia Europeană, pentru că orice ajutor de stat trebuie notificat la CE și obținută aprobarea, după care vom avea Ordonanța de Urgență de aprobarea acesteia”, a menționat Virgil Popescu.
FOTO: Hepta