Elena, mama unei eleve din clasa a VII-a, dintr-o școală cu peste 2.000 de copii din București, spune că a trimis o solicitare către conducerea școlii încă de la începutul anului școlar, ca să întrebe câți profesori s-au vaccinat. Nu a primit un răspuns nici până azi. „Este important să știu asta, pentru a avea liniștea că sunt copiii cât de cât protejați”, explică pentru Libertatea.
Elena a mai solicitat școlii să i se spună și câți profesori și elevi s-au îmbolnăvit, dar cererea ei a rămas tot în van. Între timp însă școala în care învață fiica sa a trecut în online pentru două săptămâni, având 27 de clase închise acum și sute de cazuri de COVID, atât la elevi, cât și la profesori.
Mama elevei povestește că profesoara de biologie de la clasa fiicei sale, în timpul unei lecții despre protecția sanitară și virusuri, le-a spus acestora că nu s-a vaccinat, „că mai așteaptă”, și că nu poate purta masca în mod corespunzător, „întrucât se sufocă”.
A venit la ore săptămâna trecută cu durere în gât și stare de rău, dar le-a spus elevilor că e doar răcită, că toamna mai sunt și alte virusuri. Peste weekend a aflat că are COVID și acum nu mai poate ține orele nici în online, fiindcă se simte rău.
Mama unei eleve din București:
Din clasa fiicei ei, câțiva părinți au întrebat dirigintele câți profesori s-au vaccinat, dar acesta le-a transmis că nu știe și să solicite informația de la conducerea școlii. „Nu am sunat, am preferat să fie un răspuns în scris, dar nu l-am primit”.
„Ar trebui să știi dacă personalul e vaccinat în proporție de 80-90% sau sub media națională”
Ministrul educației Sorin Cîmpeanu spune că, din contră, școlile ar trebui să le ofere părinților această informație. Cum nu se cere nominalizarea acelor persoane, ci doar numărul sau procentul lor, nu sunt date protejate de legea GDPR (General Data Protection Regulation).
„Dacă informarea se face cu respectarea cerințelor de anonimizare, fără nume și prenume, ar trebui să fie pusă la dispoziția părinților, să știi că în acea școală personalul este vaccinat cât e media națională de 60% sau de 80 – 90%. Sau dacă, dimpotrivă, personalul din acea școală este sub media națională. Este o informație la care trebuie să avem acces”, a spus Cîmpeanu pentru Libertatea.
Andreea Ionescu, fondatoarea grupului civic „Părinții cer schimbare” crede că prea puțini părinți cer, de fapt, să fie informații. Mulți fac orice, inclusiv să mintă, ca școala să continue fizic. „Părinții nu vor cere, nu-i interesează, mulți dintre ei nu sunt vaccinați, nici copiii nu sunt vaccinați. Eu mi-am întrebat diriginta câți copiii sunt vaccinați și am aflat că trei. Nu cine, ci câți. Dar în acest moment sunt părinți care nu te informează nici dacă are copilul COVID. E un haos total”, spune activista.
Reguli, doar pe hârtie, acuză părinții
O confirmă și spusele Elenei, care vede la școala fetei ei din centrul Capitalei că regulile sunt doar pe hârtie.
„Din păcate, copilul meu vede altceva la ore: profesori și elevi fără mască, reguli de distanțare care nu se respectă, săpun la baie au avut doar o săptămână, apoi a dispărut. Școala e depășită”, se revoltă mama, care susține orele în online.
Potrivit ultimei informări a ministerului, de acum patru zile, aproape 280.000 de elevi învață în acest moment în online, cam 10% din întreaga populație școlară.
Ministerul Educației a explicat că directorii școlilor pot cere să treacă în online dacă au profesori bolnavi care nu pot ține orele, infrastructură care nu permite distanțarea, elevi care învață în schimburi și multe cereri de la părinți.
„Dacă într-o școală ai 90-95% dintre părinți care refuză să-și trimită copiii la școală, nu are rost să insiști în continuarea școlilor cu prezență fizică. Este un factor de care managerii fiecărei școli trebuie să țină seama. Avem însă școli în care 80-90% dintre părinți doresc prezența fizică”, a mai spus ministrul educației. Într-o singură zi, în București au fost făcute o sută de cereri din partea școlilor pentru suspendarea activității. În prezent, aproape 15% dintre unitățile de învățământ din Capitală sunt în online.