„E vorba de o achiziție de nivel foarte mare, pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de școală până la finalul calendaristic al anului un număr de 11 săptămâni. Sunt 3,2 milioane de beneficiari. Având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor de două ori săptămânal, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
El a declarat că testele non-invazive sunt un plus pentru școală întrucât sunt ușor de administrat, iar cele rapide antigen s-au lovit de reticența părinților care nu și-au dat aprobarea.
„Pot fi administrate chiar și de către copii de vârstă mică, cu atât mai mult de părinți fără competențe medicale și chiar sunt convins că există disponibilitate și din partea angajaților din învățământ. Una din cerințe este să fie ușor administrabile”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a precizat că aceste teste nu vor fi omologate, ci vor fi autorizate de urgență. Elevii care vor fi confirmați pozitiv în urma testelor pe bază de salivă vor trebuie confirmați ulterior în baza unui test PCR, a precizat ministrul, pentru a apărea în bilanțul oficial ca persoane infectate.
Până la sosirea celor 70 de milioane de teste comandate de minister, numărul testelor rapide antigen prezente în școli a fost suplimentat.
„În toată această perioadă se fac teste în școli, am suplimentat cu 280.000 de teste antigen aflate la dispoziția școlilor. Ele se adăugă celor minimum 5.000 de teste disponibile în fiecare județ. Vor putea fi utilizate și pentru testarea elevilor care vor să revină în cea de-a 8-a zi la școală pe baza unui test negativ. Acolo unde există cabinete școlare există și teste, acolo unde nu există, se adresează DSP-urilor”, a precizat ministrul educației.
Sorin Cîmpeanu a subliniat că posibilitatea revenirii în a 8-a zi la școală în baza unui test negativ a existat din 13 septembrie, dar în aceste trei săptămâni nu a existat nicio solicitare.
În urmă cu o săptămână, ministrul educației a precizat că pentru folosirea testelor de COVID din salivă în școli nu ar trebui să fie necesar acordul părinților, pentru că este o „măsură de screening”, nu un act medical.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro