Ministrul a precizat că un element foarte important în scăderea ratei de infectare în școli este și vaccinarea cadrelor didactice. El a precizat că 135.000 de angajați ai instituțiilor de învățământ s-au imunizat, adică 38% din total.
„Datele pentru săptămâna 8-15 martie ne arată că în şcoli, rata de infectare a fost jumătate faţă de perioada precedentă, 1-10 martie. Adică am avut un total de 181 de infectări în perioada 8-15 martie, faţă de 376 de infectări în perioada anterioară, în cazul elevilor şi, de asemenea, puţin peste 300 de infectări în rândul personalului din învăţământ, faţă de 545 în perioada anterioară”, a detaliat Sorin Cîmpeanu, marți seara, la Digi24.
Pe de altă parte, ministrul Educației a spus că într-o lună au fost efectuate 5.000 de teste rapide în școli, „un număr infirm” din cele peste 1,5 milioane de teste rapide puse la dispoziție. Ministrul a invocat fie numărul mic al cabinetelor medicale din școli, fie teama părinților.
Testarea antigen rapidă în şcoli a mers foarte prost. Nu a existat personal medical, nu a existat disponibilitate probabil atât de mare din partea personalului medical existent, acolo unde există. Am spus-o de fiecare dată, mai puţin de una din cinci şcoli au cabinete medicale şcolare. Şi de asemenea, aceste teste antigen rapide au fost considerate de unii prăinţi invazive”, a spus ministrul care crede că o soluție bună ar fi testele invazive din salivă.
Întrebat ce se întâmplă cu elevii care locuiesc într-o localitate aflată în carantină, însă trebuie să meargă la școală într-o localitate unde rata de infectare este mai mică, acesta a răspuns:
„Dacă sunt în localități peste 6 la mie sunt restricții cu privire la circulație, deci nu pot ajunge la școală în fapt din această cauză. Motivele pentru care este permisă circulația din zonele respective sunt destul de clare: urgențe medicale, mersul la serviciu, mersul la școală nu este reglementat acest aspect.(…)Îmi e greu să vă răspund.”, a mai subliniat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei a explicat că în declaraţia pe propria răspundere nu este trecut explicit mersul la şcoală. ”Nu ştiu să existe vreo motivaţie legală care să permită accesul din zonele carantinate, din această perspectivă. Nu e trecut explicit mersul la şcoală pentru localităţile carantinate”, a declarat Cîmpeanu.
În schimb, Sorin Ion, secretar de stat în ministerul Sănătății, a declarat în urmă cu o lună pentru Școala9 că „dacă localitatea de domiciliu este în carantină, copilul nu are voie să părăsească localitatea prin efectul carantinei. Asta înseamnă că va învăța online, de acasă”.