Libertatea l-a întrebat vineri pe ministrul Educației cum apreciază situația colegului său de guvern, liberalul Florin Roman, care a fost descoperit de presă cu 10 pagini, din cele 10 analizare, plagiate în lucrarea sa de master.
De ce ministrul Educației?
Ministerul Educației are mai multe legături cu subiectul integrității academice și științifice. Consiliul Național de Acordare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism consultativ al Ministerului Educației, analizează practic tezele de doctorat, doar acestea intrând în sfera cercetării științifice. Un membru al unei comisii CNATDCU a explicat publicului de ce, chiar dacă în cazul lui Florin Roman e o lucrare de master, nu de doctorat, „Nu poți să preiei ca autor zece pagini”. 10 pagini din cele 10 făcute publice sunt copiate, în situația lui Roman.
Bani de la minister pentru verificarea tezelor de doctorat
Ministerul Educației a oferit în acest an bani pentru toate universitățile din țară ca să verifice de plagiat lucrările de doctorat din 1990 și până în 2016. Pentru acest proces au primit însumat 25,7 milioane de lei din fondul de urgență al ministerului.
„Luna asta toate universitățile trebuie să raporteze ce au făcut cu sumele primite în raport cu solicitările din ordinul de ministru”, a spus Sorin Cîmpeanu. Ordinul emis la jumătatea lui septembrie prevede să fie analizate tezele de doctorat și să fie întocmit un raport pentru Ministerul Educației, iar dacă se constată abateri de la etica și deontologia universitară „este sesizată comisia de etică din cadrul instituției de învățământ superior”.
Practic, urmează să fie verificate peste 77 de mii de lucrări, pentru că atâtea titluri de doctor au fost obținute în acest interval de timp. Fiecare universitate își va stabili un calendar propriu de verificare. Universitatea din București are aproape 9.000 de titluri, Universitatea Babeș-Bolyai, aproape 6.500, Universitatea Politehnică, 5.000, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, peste 4.500 și Academia Română peste 2000.
Întrebat ce spune despre cazul colegului său de guvern, liberalul Florin Roman, ministrul Cîmpeanu a declarat: „E doctorat? De licențe și disertație răspunde fiecare universitate. Fiecare universitate are datoria să răspundă!”. Ministrul Educației a refuzat alte comentarii.
Cum se verifică lucrările?
Fiecare universitate are un cod de etică care prevede sancțiuni pentru frauda academică, de la avertisment până la exmatriculare.
Fiecare facultate are un consiliu care după ce analizează situațiile semnalate poate stabili dacă este de competența sa să ia măsuri sau trebuie să se adrese forului superior, Comisia de Etică a universității. Până să fie vorba de o suspiciune, majoritatea lucrărilor, licență, disertație, doctorat trec înainte de a fi susținute prin softuri de plagiat achiziționate de universități și apoi sunt analizate și de profesori.
Potrivit unui studiu realizat de mai mulți cercetători români arată că în țara noastră problemele de integritate sunt foarte răspândite. 95% dintre studenții chestionați au spus că au fost implicați în unul sau mai multe acte care au presupus lipsa de onestitate academică, se arată în Ghidul de deontologie academică al Universității din București, ghid realizat de profesoara și jurnalista Emilia Șercan.
Așadar, în comisia de etică a unei universități pot fi analizate și suspiciunile din tezele de doctorat. Reclamantul se poate adresa însă la CNATDCU dacă nu este mulțumit de soluție. De asemenea, CNATDCU se poate și autosesiza în anumite cazuri.
***
Așa arată o pagină din lucrarea profesorului timișorean Dumitrescu, din 2007-2008 (stânga) și o pagină din lucrarea de master a ministrului Roman din 2012 (dreapta). Seamănă cuvânt cu cuvânt.
Puteți vedea toate paginile, comparativ, în format PDF
Lucrarea profesorului Dumitrescu din 2007-2008. O puteți parcurge pagină cu pagină:
Disertația de masterat a ministrului Roman din 2012. Puteți parcurge toate cele 10 pagini trimise ziarului: