4.847 de școli din întreaga țară, cu un număr total de peste două milioane de elevi şi preşcolari, își reiau luni, 8 noiembrie, cursurile cu prezență fizică, potrivit unei declarații de presă făcute duminică, 7 noiembrie, de ministrul interimar al educației, Sorin Cîmpeanu.
„67,79% din numărul total al unităţilor de învăţământ, de stat şi privat, au decizie de desfăşurare a cursurilor cu prezenţă fizică, începând de luni, 8 noiembrie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Acesta a precizat că informaţiile privind modul în care vor reîncepe cursurile sunt disponibile pe site-urile fiecărui inspectorat şcolar în parte.
Totodată, Cîmpeanu a amintit situația din municipiul Bucureşti, unde „sunt 27 de unităţi școlare care au cerut intrarea în regim online, deşi aveau peste 60% rată de vaccinare” a personalului.
Elevi în bănci, la rată de vaccinare de 60% în rândul personalului din școală
Sorin Cîmpeanu a anunțat vineri, 6 noiembrie, că şcoala va începe pe 8 noiembrie pentru toţi elevii şi preşcolarii, atât din învăţământul de stat, cât şi privat. El a subliniat că vor fi cursuri cu prezenţă fizică în unităţile în care rata de vaccinare anti-COVID a întregului personal este de peste 60%.
De asemenea, dacă vor fi probleme legate de personal sau de infrastructură, chiar dacă rata de vaccinare este de peste 60%, va exista posibilitatea ca şcolile respective să solicite desfăşurarea cursurilor online.
Cursurile cu prezenţă fizică într-o școală se vor suspenda pentru 14 zile, dacă apare un caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID-19.
Sâmbătă, 6 noiembrie, ministrul Cîmpeanu a mai declarat că vor fi verificări ale Corpului de Control al ministrului educației la școlile unde rata de vaccinare a crescut spectaculos în ultimele zile. „Nu acuzăm, vrem doar să găsim explicaţia”, a transmis el.
Foto: Dumitru Angelescu