„Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a acceptat solicitarea mea de a-l audia pe ministrul Educaţiei, domnul Valentin Popa. Motivele audierii sunt reducerea numărului de locuri bugetate la un număr de opt universităţi de top din România. Acest demers al ministerului a fost primit de către societatea civilă, de studenţi şi de mediu academic, inclusiv de profesori, a fost primit într-un mod critic. Audierea ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, la următoarea comisie, posibil marţi. A fost un vot în unanimitate de a-l audia pe ministrul Educaţiei. Sunt foarte mulţi colegi care consideră că decizia ministerului este greşită, indiferent de spectrul politic din care fac parte”, a declarat deputatul PNL Sorin Moldovan, membru al comisiei, pentru Agerpres.
Potrivit lui Moldovan, printre cele opt universităţi afectate de decizia Ministerului Educaţiei se numără şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unitate de învăţământ superior care va pierde, a spus Moldovan, 277 de locuri.
„Întâmplător sau nu, printre ele (cele opt universităţi – n.r.) se numără şi cele care nu au semnat pentru susţinerea ministrului la momentul numirii sale la Educaţie”, a subliniat Moldovan.
Liberalul a spus că un alt subiect care urmează să fie abordat în cadrul audierii este organizarea bacalaureatului.
„S-a ridicat această problemă în comisie ca pe lângă scandalul acesta cu universităţile să fie audiat ministrul şi pe problematica de la bacalaureat, organizarea bacalaureatului de anul acesta. Deocamdată, cam astea au fost solicitările, însă, principala solicitare de audiere a fost legată de acest subiect cu alocarea locurilor bugetate în anul universitar 2018-2019”, a precizat Moldovan.
Universitatea din București a atacat miercuri, 11 aprilie, extrem de dur Ministerul Educației și a anunțat că “va acționa Ministerul Educației în contencios administrativ”, pentru a afla “prin ce miracol ‘criteriile de alocare a cifrelor de școlarizare pentru toamna acestui an au penalizat universitățile din Consorțiu și le-au recompensat pe aproape toate celelalte”.
Universitatea Bucureşti a făcut publică o scrisoare de protest referitoare la cifra de şcolarizare repartizată de Ministerul Educaţiei pentru anul universitar 2018-2019. Astfel, i-a fost redus cu 454 numărul de locuri pe toate ciclurile de pregătire, ceea ce duce la reducerea bugetului cu peste nouă milioane de lei.
În replică, Ministerul Educației a emis un comunicat de presă în care vorbește despre rezultate nesatisfăcătoare ale Universității din București la doctorat și despre derapaje ale universităților de la buna guvernanță. Ministerul publică situația cu numărul de locuri ocupate la Universitate pe fiecare ciclu în parte și spune că “din analiza datelor publice ale Universității din București pare mai degrabă că la examenul de admitere poate fi declarat admis oricine, doar cu scopul ca universitatea sa încaseze finanțarea corespunzătoare”.