„Nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu energie şi gaze, dacă va fi un conflict cu Ucraina. Importul de gaze poate fi direcţionat repede prin celelalte rute, Giurgiu şi Arad. În plus, iarna a cam trecut şi ne putem asigura din resurse proprii necesarul de consum al ţării”, a spus Virgil Popescu, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

Ministrul energiei a anunțat că România este interesată de diversificarea rutelor de import al gazelor, care ar putea proveni și din Azerbaidjan sau Statele Unite: „Ne uităm la LNG (gaz natural lichefiat – n.r.), la SUA, la Azerbaidjan. Analizăm alte surse decât prin intermediari ai Gazprom”.

În plus, a spus Popescu, va fi modificat modul de calcul al redevenţei pentru gaze, care acum este stabilit în funcţie de preţul de referinţă de la Viena, astfel încât să fie calculată în funcţie de cotaţiile din România ale gazelor.

„Am avut ieri (luni – n.r.) o întâlnire la Guvern, soluţii sunt, nu sunt doar pe termen scurt, oamenii trebuie să ştie că vor fi asiguraţi de la 1 aprilie”, a precizat Virgil Popescu, întrebat ce soluţii vor fi aplicate pentru consumatori de la 1 aprilie.

O ședință la Guvern pe tema gestionării efectelor creșterii prețurilor la energie va avea loc în cursul zilei de marți, Virgil Popescu anunțând că se are în vedere adoptarea unui pachet de măsuri pe termen lung pentru problema facturilor la gaze și energie electrică.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre criza ucraineană și conflictul Rusia-Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News