Ministrul a mai afirmat însă că, dacă se face o comparație cu trimestrul trei din 2019, avem o scădere de 6%.

”Avem mai multe explicaţii pentru această scădere, este vorba de evoluţia agriculturii, vom vedea în câteva săptămâni că agricultura a avut o contribuţie negativă în acest trimestru, toate ţările din Uniunea Europeană au avut o dinamică negativă relativ la acelaşi trimestru anul trecut”, a precizat Cîţu.

Media scăderii economice în UE e de 7%

Dacă analizăm toate cele trei trimestre, scăderea României în 2020 este de 4,6%, aproape de cea estimată pentru finalul anului, de 4,2%, a mai declarat Cîțu. Ministrul susține că ”România stă foarte bine”, în ciuda pandemiei.

”Să ne uităm unde stă Germania după trei trimestre în 2020, are o scădere de 5,8%, Franţa, o scădere de 9,6%, Ungaria o scădere de 5,4%, Austria o scădere de 7,6%, UK, o scădere de 11%. Media pentru trei trimestre în Uniunea Europeană este de 7 puncte procentuale”, a explicat liberalul.

În consecință, susține Cîțu, România ”este printre puținele țări care vor evita recesiunea economică în 2020”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News