„Am solicitat doamnei prim-ministru revocarea d-lui Ionuț Mișa. Anul 2019 este foarte important iar ANAF trebuie să-și schimbe radical comportamentul în economie. Vorbim de o reformă a ANAF, de informatizarea instituției și ne propunem ca 2019 să fie anul în care aceste lucruri să se și întâmple!”, a spus Teodorovici, joi, într-o declarație de presă la Ministerul de Finanțe.

Ministrul a mai spus că premierul Viorica Dăncilă va analiza solicitarea sa de revocare din funcţie a lui Ionuţ Mişa, urmând să ia o decizie. Ministrul a mai spus că Fiscul are nevoie de o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.

Printre reproșurile aduse de Teodorovici lui Mișa se numără faptul că nu a făcut suficiente încasări la bugetul statului, la acciză și supraaciză, dar și la taxe și impozite.

„O colectare mai bună în zona de TVA şi nu numai în astfel de zone, ci şi în altele, sunt foarte multe sume care pot fi aduse la bugetul de stat prin controlul mai eficient al ANAF. Am înaintat astăzi doamnei premier propunerea de numire în funcţia de preşedinte al ANAF, iar doamna premier va analiza şi va decice în consecinţă. Sperăm să fie luată cât mai rapid şi publicată în Monitorul Oficial”, a spus Teodorovici.

Recent, în cadrul unei conferințe de presă, Eugen Teodorovici a povestit cum a fost la un pas să circule cu o mașină furată, confiscată de ANAF. Mai mult, ministrul susține că punctele vamale sunt, practic, blocate de numărul mare de mașini confiscate, ceea a dus la înființarea unor adevărate parcuri auto.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Citește și… Locuitorii Sectorului 2 din București vor plăti în 2019 cea mai mare taxă de salubritate! Noul tarif, în vigoare de la 1 martie


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News