„Felicit poliţiştii judiciarişti şi criminalişti care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila, l-au identificat şi reţinut pe autorul crimei într-un timp remarcabil de scurt raportat la împrejurări”, a transmis Cătălin Predoiu în comunicatul MAI.
El i-a felicitat, de asemenea, și pe polițiștii care i-au identificat şi reţinut pe autorii furtului bancomatului din Arad și le-a cerut oamenilor legii „să continue munca pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”.
„E important, de asemenea, ca aparatul MAI şi al structurilor să comunice mai mult şi mai bine, pentru a explica acţiunile forţelor MAI și a face cunoscute reuşitele colegilor, pentru a creşte încrederea cetăţenilor în Ministerul Afacerilor Interne şi structurile sale, în lege şi ordine”, a punctat ministrul de interne.
Suspectul principal al crimei comise marți, 16 iulie, la Brăila, a fost prins de polițiști sâmbătă seară, 20 iulie, și a fost dus la audieri, au declarat surse apropiate anchetei, pentru Libertatea.
Suspectul crimei de la Brăila, prins după patru zile
Poliția a fost anunțată marți seară, 16 iulie, printr-un apel la numărul de urgență 112, că o femeie care avea urme de violență pe corp a fost găsită moartă într-un cabinet stomatologic din Brăila.
Anchetatorii au stabilit că victima avea 41 de ani, era medic stomatolog și a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit, cauza decesului fiind rănile suferite în zona gâtului.
După necropsie, a reieșit că femeia s-a luptat cu agresorul, pentru că avea răni pe mâini și pe un picior. „Moartea numitei G.M. a fost violentă, datează din 16.07.2024 și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate la nivelul gâtului, cu interesarea pachetului vasculo-nervos al gâtului de partea dreaptă, a căilor aeriene și digestive, a corpului vertebral cervical 6, precum și a unei plăgi înjunghiate supraclaviculare stângi, cu interesarea parțială a venei jugulare externe”, au transmis procurorii.
Doctorița era din Republica Moldova și locuia cu soțul său într-un cartier rău famat din Brăila. Ea avusese un conflict cu indivizi din cartier, care au amenințat-o constant, au susținut surse judiciare.
Pentru a ajuta la prinderea criminalului, șefii Poliției Române au trimis o echipă de specialiști criminaliști de la București. După patru zile, polițiștii l-au reținut pe principalul suspect, au declarat sâmbătă seară, 20 iulie, surse apropiate anchetei, pentru Libertatea.